Consiliul de Securitate al ONU a adoptat azi prima rezoluţie prin care cere un armistiţiu imediat în Războiul din Fâşia Gaza, la peste patru luni de la începutul conflictului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.
Încercările anterioare de adoptare a unei rezoluții s-au lovit de multe ziduri, după ce SUA, China și Rusia și-au folosit dreptul de veto, iar SUA s-au abținut. Consiliul de Securitate al ONU a votat rezoluția, după ce SUA s-au abținut, în loc să își folosească dreptul de veto, potrivit The Guardian, citat de Digi24.
Rezoluția care a trecut a fost redactată de cei 10 membri aleși în consiliu și a fost propusă în sală de reprezentantul Mozambicului. 14 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au votat în favoarea rezoluției, în timp ce SUA s-au abținut. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a amenințat anterior că va anula o delegație planificată la Washington dacă SUA nu își exercită dreptul de veto.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, salută acest vot „foarte aşteptat” într-un mesaj postat pe X. „Consiliul de Securitate al ONU tocmai a adoptat o rezoluţie foarte aşteptată cu privire la (Războiul din Fâşia) Gaza, (prin) care cere un armistiţiu imediat şi eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor. Această rezoluţie trebuie să fie pusă în aplicare. Un eşec ar fi de neiertat”, scrie Antonio Guterres. Rezoluţia a fost adoptată după ce Statele Unite s-au abţinut de la vot.