Bombardamentele ruse de luni, 10 octombrie, asupra mai multor oraşe din Ucraina ar putea constitui încălcări ale legilor războiului și reprezenta „crime de război”, în cazul în care ţintele civile „au fost vizate în mod intenţionat”, a averizat marţi Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.
„Orientarea atacurilor direct împotriva civililor şi a infrastructurilor civile – cu alte cuvinte, care nu sunt obiective militare – este o crimă de război”, a declarat la Geneva purtătoarea de cuvânt al Înaltului Comisariat al Drepturilor Omului, Ravina Shamdasani, citată de AFP.
„Cerem Rusiei să se abţină de la orice escaladare” a violenţei, a insistat ea, exprimându-şi îngrijorarea în special faţă de alegerea ţintelor şi a orelor atacurilor, în intervale cu circulaţie intensă.
Conform bilanţurilor Comisariatului, au fost ucişi cel puţin 12 civili şi au fost răniţi peste 100; cea mai recentă evidenţă a autorităţilor ucrainene a înregistrat 19 morţi şi 105 răniţi.
Ea şi-a exprimat îngrijorarea atât faţă de ţintele vizate – obiecitve civile -, cât şi de ora de mare aglomeraţie aleasă de ruşi în vederea bombardării obiectivelor în Ucraina.
„Suntem grav îngrijoraţi de faptul că anumite atacuri par să fi ţintit infrastructuri civile esenţiale. Numeroase bunuri civile, printre care zeci de clădiri rezidenţiale şi infrastructuri civile vitale – inclusiv cel puţin 12 instalaţii energetice – au fost avariate sau distruse în opt regiuni, ceea ce arată că aceste lovituri ar putea încălca principiile desfăşurării ostilităţilor conform dreptului umanitar internaţional”, a adăugat Shamdasani.
Armata rusă a efectuat atacuri asupra mai multor orașe ucrainene, inclusiv a capitalei Ucrainei, Kiev, în dimineața zilei de luni 10 octombrie, ca represalii, după atacul care a afectat podul peste strâmtoarea Kerci dintre teritoriul rus şi Crimeea.