VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Oleg Serebrian, vizită la București pentru a prezenta situația din regiunea transnistreană

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, efectuează în perioada, 28-29 februarie, o vizită de lucru la București. Vicepremierul va avea mai multe întrevederi cu oficiali români pentru a prezenta situația din regiunea transnistreană.

Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, vicepremierului Oleg Serebrian are programată la ora 10:00 o întrevedere cu doamna Luminița Odobescu, ministra afacerilor externe a României.

Pe parcursul zilei de azi Oleg Serebrian va mai avea o prezentare a situației din regiunea transnistreană în fața șefilor misiunilor diplomatice acreditați în Republica Moldova, eveniment găzduit de Institutul Diplomatic Român, precum și întrevederi cu o serie de oficiali români, inclusiv cu dl secretar de Stat Adrian Dupu, șeful Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.

Joi, 29 februarie, vicepremierul Serebrian va fi primit la Palatul Parlamentului de către dl Nicolae Ciucă, președintele Senatului României.

De asemenea, vor avea loc întrevederi separate cu deputatul Titus Corlățean, președintele comisiei pentru politică externă a legislativului României și cu senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a camerei superioare a legislativului României.

Tot mâine Oleg Serebrian va avea o întrevedere la Palatul Cotroceni cu dl Gabriel Bologan, consilierul pentru politică externă al Președintelui României.

Vizita vicepremierului pentru Reintegrare în România are loc în ziua când la Tiraspol, la inițiativa liderului separatist, Vadim Krasnoselski, este programat așa-zisul Congres al deputaților de toate nivelurile din regiune. Potrivit agendei, în timpul Congresului vor fi abordate subiecte ce vizează situația politică și social-economică din regiune. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, liderii separatiști ar pune la cale o solicitare către Moscova privind o eventuală acceptare a regiunii transnistrene în componența Federației Ruse.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.