VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Oficialii moldoveni condamnă atacul nocturn asupra Odesei: Este o crimă de război îngrozitoare a Rusiei

Autoritățile de la Chișinău condamnă atacul nocturn cu rachete rusești asupra regiunii Odesa, care a distrus infrastructura rezidențială și cea mai mare biserică ortodoxă din oraş, veche de peste două secole.

Președinta Maiai Sandu a declarat că „este sfâșietor să urmărești scenele de distrugere din Odesa, oraș drag multor moldoveni”.

„Condamnăm atacurile aeriene continue ale Rusiei asupra orașelor pașnice, cartierelor rezidențiale și centrului istoric conservat. Inimile și mințile noastre sunt cu Ucraina”, a scris Maia Sandu pe Twitter.

Prim ministrul Dorin Recean se declară profund consternat de atacurile continue cu rachete rusești asupra Odesei.

„Vieți pierdute, comunități distruse și patrimoniu cultural de neînlocuit afectat. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile ucrainene. Suntem uniți în condamnarea acestor acte de agresiune”, a scris Recean pe Twitter.

Ministrul de Externe a Republicii Moldova, Nicu Popescu, de asemenea a condamnat atacurile rusești din această noapte comise asupra orașului Odesa: „Atacul asupra Odesei din această noapte a lăsat cel puțin 19 răniți și o viață nevinovată pierdută. Aceasta este o crimă de război îngrozitoare a Rusiei care cere responsabilitate”.

Precizăm că Rusia a lansat un nou val de atacuri asupra Odesei în noaptea de sâmbătă spre duminică. O persoană a fost ucisă și 22 rănite, inclusiv patru copii, în bombardamentele care au distrus mai multe locuințe și Catedrala Schimbarea la faţă, situată în centrul istoric al orașului, protejată de UNESCO.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.