VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Termoelectrica a trecut de astăzi la funcționarea pe păcură

Centrala Electrică cu Termoficare Sursa I a trecut de astăzi, 11 octombrie, la un regim de funcționare pe bază de păcură în calitate de combustibil, cu utilizarea minimă a gazelor naturale în procesul tehnologic. Despre aceasta anunță S.A. Termoelectrica într-un comunicat remis presei.

”După cum s-a anunțat anterior, începând cu data de 1 octombrie curent, Centrala Electrică cu Termoficare (CET) Sursa I a fost pusă în funcțiune, fiind finalizate cu succes lucrările de reparație și pregătire pentru perioada rece a anului.

Totodată, în legătură cu situația de pe piața gazelor și deciziile autorităților, Termoelectrica S.A. a efectuat lucrările necesare pentru trecerea Centralei la utilizarea mixtă a păcurii și gazelor naturale. Astfel, Centrala Electrică cu Termoficare Sursa I, începând cu data de 11 octombrie curent, – a trecut la un regim de funcționare pe bază de păcură în calitate de combustibil, cu utilizarea minimă a gazelor naturale în procesul tehnologic”, se arată în comunicatul remis presei.

Totodată, instituția menționează că în prezent Centrala activează în baza unui regim ce permite majorarea sarcinii termice și electrice, la necesitate.

Menționăm că CET Sursa I este principala sursă de producere a energiei termice și electrice a Societății pe Acțiuni Termoelectrica și un important obiect energetic al țării. CET Sursa I asigură producerea energiei termice și energiei electrice în regim de cogenerare – ce presupune producerea a două tipuri de energie (termică și electrică) în baza aceluiași combustibil.

Citește și: Andrei Spînu către cetățenii R. Moldova: „Este esențial să economisim energia electrică cât de mult putem”

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.