VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Oficial: Cum solicitanții de compensații își pot afla gradul de vulnerabilitate

Cetățenii care s-au înregistrat pe platforma compensatii.gov.md își pot deja afla gradul de vulnerabilitate energetică, accesând site-ul și verificându-și cabinetul personal. Astfel, dacă cererea de compensații a fost acceptată, cei înscriși pot observa în dreapta o flacără de o anumită culoare și cu o literă, care indică gradul de vulnerabilitate.

Cei care nu vor fi de acord cu gradul de vulnerabilitate vor putea depune o contestație. 

„Dacă solicitantul nu este de acord cu categoria, poate scrie o cerere motivată la Ministerul Muncii și noi vom analiza aceste cazuri, vom vedea ce s-a întâmplat, caz după caz și dacă sunt necesare intervenții din partea noastră”, a declarat pentru TV8, secretara de stat la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Corina Ajder.

Menționăm că în acest an, familiile care au ca principală sursă de încălzire lemnele sau cărbunele vor primi o plată monetară de 800 de lei, cu 100 de lei mai mult ca anul trecut. Pentru a beneficia de această plată, beneficiarii trebuie să completeze cererea online sau la asistentul social, indicând că sursa principală de încălzire sunt combustibilii solizi.

Compensații vor fi alocate pentru 7 categorii de vulnerabilitate energetică, în acest an fiind adăugate două noi categorii, primară și extremă.

Design fără titlu – 1

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.