VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Occidentul se pregăteşte pentru perspectiva ca Putin să folosească în Ucraina „orice mijloace îi rămân”, inclusiv amenințări nucleare

Liderii occidentali se pregătesc pentru perspectiva ca Vladimir Putin să folosească „orice mijloace care i-au mai rămas”, inclusiv ameninţări nucleare şi atacuri cibernetice, ca răspuns la contraofensiva ucraineană preconizată, relatează The Guardian.

Oficiali britanici prezenţi la reuniunea din Japonia a miniştrilor de externe din G7 au declarat că se aşteaptă ca Rusia să riposteze, iar Occidentul „trebuie să fie pregătit” pentru tactici extreme, în încercarea ruşilor de a menţine cu cuceririle de pe teritoriul ucrainean.

La Moscova pare să existe o recunoaştere a faptului că forţele ruse s-ar putea afla în curând în defensivă în Ucraina, după ce propria ofensivă de iarnă pare să nu fi avut rezultatele scontate. Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat luna trecută că Moscova este pregătită de contraofensiva ucraineană, avertizând că ţara sa va folosi „absolut orice armă” dacă Kievul va încerca să recucerească Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014. 

Retorica nucleară a Rusiei i-a unit pe miniştrii G7, care au emis o declaraţie după reuniunea lor de două ore, de luni, în care au condamnat ameninţările ca fiind „inacceptabile” şi au criticat planul lui Putin de a desfăşura arme nucleare tactice în Belarus.

Cum se va încheia războiul?

Oficialii de la G7 au declarat că în cadrul discuţiilor a avut loc un „schimb deschis de opinii” cu privire la abordarea conflictului ucrainean, inclusiv cu privire la „perspectivele viitoare” de a pune capăt războiului. Premierul britanic Rishi Sunak crede că în cele din urmă asta se va întâmpla în jurul mesei de negocieri. Cu toate acestea, surse din Foreign Office au sugerat că singura modalitate de a rezolva în cele din urmă conflictul ar fi ca Putin să îşi retragă trupele din Crimeea şi ca Occidentul să ofere Kievului mijloacele necesare pentru a atinge acest obiectiv, scrie The Guardian.

În ciuda presiunilor din partea Ucrainei şi a altor voci, inclusiv a fostului prim-ministru britanic Boris Johnson, de a creşte sprijinul militar – prin furnizarea de mai multe tancuri, dar şi de avioane de luptă – Marea Britanie consideră că oferă ceea ce Kievul are nevoie acum. În plus, sursele The Guardian au declarat că Londra a intrat deja în „fondul pentru zile negre”.

Un grup transatlantic format din foşti diplomaţi de rang înalt şi consilieri militari la nivel înalt a declarat luni că războiul din Ucraina este pe cale să intre într-un blocaj de durată, dacă Occidentul nu se implică „până la capăt” şi nu-şi măreşte nivelul de sprijin militar. Grupul a afirmat că „declaraţiile de sprijin neclintit” nu sunt suficiente şi că „acţiunile încă nu se potrivesc cu retorica”, într-o reflectare a evaluărilor militare din capitalele europene şi de la Washington.

Discuții tensionate între Blinken și Colonna?

Pe de altă parte, discuţiile bilaterale din cadrul G7 ale secretarului de stat american Antony Blinken cu omologul său francez, Catherine Colonna, s-au prelungit, ceea ce a dus la speculaţii că discuţiile acesteia cu SUA au fost tensionate.

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a provocat controverse săptămâna trecută când a declarat, într-un zbor de întoarcere din China, că Europa nu ar trebui să devină un „vasal” al SUA în materie de politică externă. Anterior, aminteşte The Guardian, el fusese acuzat de naivitate când a spus că Moscova nu trebuie să fie „umilită” şi că ar avea nevoie de garanţii de securitate.

Guvernele est-europene, în special, l-au acuzat pe Macron că nu a reuşit să înveţe lecţiile războiului. Fără sprijinul militar şi financiar al SUA pentru Kiev, de peste 30 de ori mai mare decât cel al Franţei, rezistenţa ucraineană s-ar fi prăbuşit deja, consideră ei.

Oficialii G7 au subliniat însă că toate statele membre, inclusiv Franţa, au fost unite în ceea ce priveşte necesitatea de a împiedica încercările lui Putin de a diviza şi a cuceri.

Alianță pentru a micșora influența Rusiei în materie de energie nucleară

În cadrul summitului G7, miniştrii şi-au reafirmat angajamentul de a „intensifica, coordona pe deplin şi aplica” sancţiunile împotriva Rusiei, convenind să fie mai coordonate pentru a preveni eludarea măsurilor şi pentru a viza părţile terţe care furnizează arme Moscovei.

În cadrul unor discuţii separate în Japonia, unele state G7, grup din care fac parte Marea Britanie, SUA, Canada, Japonia, Franţa, Italia şi Germania, au format o alianţă pentru a dezvolta lanţuri de aprovizionare comune pentru combustibilul nuclear, cu scopul de a îndepărta Rusia de pe piaţa internaţională a energiei nucleare.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.