VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Procedura de examinare medicală pentru obținerea permisului de conducere, simplificată

Normele privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permisului de conducere au fost modificate la inițiativa Ministerului Sănătății. Astfel, examinarea conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permiselor de conducere din grupa I va fi efectuată de către medicul de familie, la cererea solicitantului.

Ministerul Sănătății anunță că modificările operate au drep scop simplificarea procedurii privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule și a candidaților pentru obținerea permiselor de conducere. Schimbarea este valabilă pentru permisele din grupa I, adică categoriile AM, A1, A2, A, B1, B și șoferi amatori.

Mai exact, documentul stabilește ca examinarea conducătorilor de vehicule și a candidaților să fie efectuată de către medicul de familie, la cererea solicitantului. Informația privind problemele de sănătate mintală sau cele legate de consumul de droguri și alcool va fi furnizată medicilor de familie de Centrele comunitare de sănătate mintală și Dispensarul Republican de Narcologie, în baza solicitării acestuia, în termen maxim de trei zile lucrătoare.

Totodată, ordinul stipulează că, în cazul în care medicul de familie constată că solicitantul suferă și/sau se află sub supraveghere medicală pentru una sau mau multe afecțiuni sau constată riscuri și pericole care pot apărea în timpul conducerii vehiculelor, acesta va fi consultat de Comisia medicală teritorială de examinare a conducătorilor auto, care include specialiști de profil ingust.

În ceea ce privește obținerea permisului de conducere din grupa II profesioniști, examinarea medicală se va realiza, în continuare, în cadrul comisiilor teritoriale de examinare medicală a conducătorilor auto. În cadrul acestor comisii, vor trece examenul medical și persoanele care nu sunt înregistrate pe lista unui medic de familie.

Noile prevederi vor fi aplicate începând cu data de 1 octombrie 2023.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.