VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

O tânără de 20 de ani a născut în ambulanță: Cum a ajuns prin viscol la maternitate

O tânără de 20 de ani a născut în ambulanță. Cazul a avut loc la data de 8 ianuarie într-o localitate din raionul Ungheni.

Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) apelul la 112 a fost înregistrat la ora 06:49.

În condițiile meteo nefavorabile, ambulanța a parcurs peste 30 km și a ajuns la pacientă la ora 07:17. La domiciliu, membrii echipei AMU au constatat că gravida în 38-39 săptămâni, era la a II-a sarcină și prezenta simptome de debut al nașterii. În timpul deplasării la spital, nașterea a survenit spontan, iar venirea pe lume a nou-născutului a fost asistată în ambulanță. Datorită asistenței medicale calificate acordate în timp util și condiții sigure de către membrii echipei SAMU Ungheni, nașterea a decurs fără complicații. Femeia a adus pe lume un băiețel sănătos cu scorul Apgar de 7 puncte”, anunță medicii.

Mama și bebelușul au fost transportați în stare satisfăcătoare la Maternitatea din cadrul IMSP Spitalul Raional Ungheni pentru îngrijiri medicale corespunzătoare.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.