VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

O primă navă comercială a părăsit portul Odesa în pofida blocadei rusești

O navă de containere a părăsit miercuri dimineață portul ucrainean Odesa de la Marea Neagră, fiind prima navă care a folosit un coridor temporar de transport maritim pe care Kievul a anunțat că l-a instituit pentru navele comerciale după ce Rusia a refuzat să prelungească acordul de cereale intermediat de ONU, a declarat un oficial ucrainean, citat de CNN.

„O primă navă a folosit coridorul temporar pentru navele comerciale spre/dinspre porturile din Odesa Mare”, a scris vicepremierul Oleksandr Kubrakov pe Facebook.

Vicepremierul ucrainean a precizat că este vorba despre vasul Joseph Schulte, sub pavilionul Hong Kongului. Acesta se afla în port din 23 februarie 2022, cu o zi înainte de invazie.

Se pare că nava transportă peste două mii de containere conținând 30 de mii de tone metrice de mărfuri.

Ucraina a anunţat săptămâna trecută că va institui un „coridor umanitar” în Marea Neagră pentru a permite să plece navelor de marfă care au fost blocate în porturile sale de când Rusia a lansat războiul, în februarie 2022.

Moscova nu a spus dacă va respecta coridorul de transport maritim, iar surse din domeniul transportului maritim și al asigurărilor și-au exprimat îngrijorarea cu privire la siguranța lor.

Pe 17 iulie, Moscova a anunțat retragerea dintr-un acord intermediat de ONU pentru a facilita exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră. De atunci, Rusia a lovit de mai multe ori Odesa și infrastructura portuară.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.