VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

O localitate din Cahul s-a înfrățit cu o comună din județul Vrancea

Comuna Soveja din județul Vrancea s-a înfrățit cu satul Roșu din raionul Cahul din Republica Moldova. Despre aceasta anunță primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon.

Acest acord dă posibilitatea dezvoltării unui parteneriat strategic special și privilegiat dintre România și Republica Moldova, conferit de comunitate, limbă, istorie, cultură și tradiții. Așadar, localitatea noastră își urmează parcursul, iar proiectele derulate de administrația locală sunt complexe și au un singur scop, dezvoltarea comunității noastre prin orice mijloc, cultură, investiții în educație, infrastructură de utilități și rutieră, turism și multe altele”, a declarat primarul Ionuț Filimon în cadrul primei întâlniri a Adunării Generale a Asociaților (AGA) a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Valea Șușiței” din 2024.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.