O femeie de 35 de ani din Ialoveni a fost condamnată la 7 ani închisoare, după ce a exploatat prin cerșetorie, în Moscova, un cuplu din Moldova. Potrivit oamenilor legii, femeia a pregătit plecarea soților în Rusia iar sosiți la Moscova le-ar fi luat pașapoartele și ia obligat să cerșească.
Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), faptele au avut loc în 2013 (iar autoritățile au fost sesizate peste 4 ani). Atunci femeia nedreptățită a fost contactată de inculpată pentru oferta de muncă cu remunerare lunară de 300 USD. În context, soțul victimei s-a hotărât să se alăture, așa cum avea nevoie de bani pentru operație la un picior.
Sosiți la Moscova, aceștia au rămas fără pașapoarte, după ce „angajatoarea” le făcuse copii și a continuat să le păstreze la ea. Cuplul a fost cazat într-un apartament în care dormeau la podea, iar ziua de muncă începea de la 7 dimineața și se termina la 7-8 seara. În timp ce aceștia cerșeau cu panoul inscripționat „Pomoghite, pojaluista” [n.red.: „Ajutați-ne, vă rugăm” din limba rusă], inculpata-i supraveghea în imediata lor apropiere. Potrivit cuplului, aceasta-i amenința precum că „O să vă gâtuie [numele soțului acuzat], dacă nu veți cerși cât trebuie.”
Potrivit oamenilor legii, deși, în fiecare seară, banii îi aduceau inculpatei, totuși timp de două luni aceștia au primit doar 100 USD. Iar pașapoartele și le-au primit doar după ce cuplul i-a făcut inculpatei cunoscută intenția depunerii unei plângeri la poliție.
Pentru ca să poată reveni în Moldova, aceștia au părăsit apartamentul în care erau adăpostiți, iar din banii cerșiți au acumulat surse de bilet spre Moldova și în acest timp au fost nevoiți să doarmă în subsol. După revenirea în Moldova, starea sănătății ambelor victime s-a agravat – femeia are grad de invaliditate mediu, iar bărbatul a și decedat în 2020.
Procurorii PCCOCS anunță că vor contesta sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Central, în vederea condamnării inclusiv a fostului soț al inculpatei, care a fost achitat, după ce a fost acuzat de procurorii PCCOCS că ar fi contribuit la exploatarea cuplului. Mai exact, anume el ar fi pregătit plecarea lor în Rusia, în scopul exploatării, inclusiv i-a transportat spre Gara de Nord, pentru plecare la Moscova. Potrivit Codului penal, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru un termen de la 7 la 15 ani, iar între timp beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.