În acest an, Serviciul Protecție Internă și Securitate al Ministerului de Interne au deschis 49 de cauze penale pe numele angajaților MAI suspectați de acte de corupție. Cifra este în scădere cu 40% în comparație cu 2022.
Din numărul total al cauzelor penale instrumentate de SPIA, 42 sunt la etapa de urmărire penală, cinci cauze au fost transmise în judecată, iar una a fost clasată.
MAI susține că în 2023 a crescut și numărul angajaților care denunță, din proprie inițiativă, încercările de corupere asupra lor. În acest sens, în 2023, 148 de angajați au depus rapoarte, în timp ce în 2022 au fost înregistrate doar 71 de cazuri.
Datele au fost prezentate de MAI în contextul marcării în data de 9 decembrie a Zilei Internaționale Împotriva Corupție. Analizele SPIA arată că angajații cei mai expuși la corupție sunt cei cu o vârstă medie de aproximativ 30 de ani, care au un stagiu de activitate în sistem cuprins între 5 și 10 ani. Cel mai des, acești angajați recurg la asemenea ilegalități din cauza salariilor.
În acest sens, MAI precizează că, pentru anul 2024, lefurile ofițerilor și subofițerilor vor crește, în medie, cu 11% și vor ajunge până la peste 13 300 de lei și, respectiv, 11 500 de lei. În medie, pentru anul viitor, în cadrul sistemului afacerilor interne, salariul net va varia între 7 795 și 10 202 lei.