VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Noul ministru al Finanțelor, prezentat echipei

Noul ministru al Finanțelor, Petru Rotaru, a fost prezentat echipei ministerului, în prezența premierului Dorin Recean și a fostei conducătoare a instituției, Veronica Sirețeanu.

 Șeful Guvernului i-a mulțumit Veronicăi Sirețeanu pentru faptul că și-a asumat conducerea unei instituții publice care stă la fundamentul structurii guvernamentale și i-a urat succes în activitate noului ministru. 

„Am toată încrederea că vom asigura continuitatea la Ministerul Finanțelor, care este ca și departamentul financiar într-o companie – determină strategia de finanțare, determină cum e mai bine să finanțăm un proiect și în acest fel ajută celelalte instituții să-și structureze gândirea strategică a politicilor publice pe care le implementează. Noul ministru, fiind însoțit de o echipă excelentă, va reuși să aducă o plusvaloare cetățenilor, pentru ca acesta este cel mai important obiectiv al Guvernului”, a declarat premierul.

Noul ministru Petru Rotaru, fost șef al Serviciului Fiscal, a vorbit despre agenda de obiective a instituției, orientată spre majorarea veniturilor la bugetul de stat. 

 ”Avem în față mai multe obiective, dar și multe provocări pe care, sunt sigur, vom reuși să le depășim împreună. Vom depune maxim efort ca să avem cât mai multe venituri, cât mai multe investiții în domeniul public și să asigurăm un echilibru bugetar sustenabil”, a declarat proaspătul ministru Petru Rotaru.

Săptămâna trecută, demnitarul a depus jurământul în fața președintele Maia Sandu. Amintim că Veronica Sirețeanu și-a încheiat pe 27 septembrie mandatul de ministrul al Finanțelor, după ce a deținut această funcție timp de șapte luni. Aceasta a plecat în concediu de maternitate.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.