VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Noua lege privind mobilizarea, ce dă posibilitatea înrolării unui număr mai mare de tineri, aprobată de Parlamentul Ucrainei

Rada Supremă de la Kiev a probat azi în prima lectură noul proiect ale legii privind mobilizarea, ce prevede reducerea vârstei de recrutare de la 27 la 25 de ani și sancțiuni mai dure pentru cei ce fug de înrolare.

Potrivit Unian, proiectul a fost susținut de 243 de deputați din minimum 226 de voturi necesare. Parlamentarii ucraineni susțin că, cel mai probabil, documentul, menit să atragă un număr mai mare de soldați pe front, va fi votat în a doua lectură la sfârșitul lunii februarie, iar în aprilie să intre în vigoare.

Noua lege mai prevede anularea scutirilor de înrolare pentru mai multe categorii de funcționari și angajați ai instituțiilor de drept. Astfel, în noile liste de mobilizare se vor regăsi procurori, angajați ai Poliției Naționale, ai Biroului Național Anticorupție, ai Biroului de Securitate Economică, ai Biroului de Stat de Investigații, ai Serviciului Executiv de Stat și ai Serviciului de Securitate Judiciară. Totodată, potrivit proiectului, orice încercare de a evita încorporarea va declanșa măsuri din partea instanțelor, la cererea birourilor de recrutare, inclusiv sechestrarea conturilor bancare și a bunurilor, restricții de călătorie și de utilizare a vehiculelor.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.