Nou incident în Marea Neagră: Încă o navă comercială sub pavilion Liberia a fost avariată

O navă comercială sub pavilion Liberia, aflată în Zona Economică Exclusivă a României din Marea Neagră, a transmis în noaptea de 23 spre 24 iulie un apel de urgență, după ce a suferit o avarie care ar fi putut fi provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine.

Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență din România, nava Christiana B, care transporta cărbune din Portul Norfolk, Statele Unite ale Americii, către Ucraina, se afla la aproximativ 22 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe, când echipajul a semnalat producerea unei avarii și a solicitat sprijin prin canalul maritim internațional.

- Advertisement -

În urma apelului de urgență, Centrul Maritim de Coordonare și Salvare (MRCC) din cadrul Autorității Navale Române a coordonat intervenția, iar către zona incidentului au fost direcționate navele SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Totodată, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne de la București a executat o misiune de cercetare aeriană pentru evaluarea situației din teren.

Potrivit informațiilor transmise de comandantul navei „rezultă că nu există persoane rănite și că echipajul nu mai solicită evacuarea. De asemenea, nava este în măsură să își continue deplasarea către țărm, în vederea efectuării verificărilor tehnice și a remedierii avariei”.

Evaluările preliminare indică faptul că avaria produsă la magazia nr. 6 a navei ar fi putut fi provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine. Situația este în continuare monitorizată, iar autoritățile competente cooperează pentru stabilirea circumstanțelor exacte în care s-a produs incidentul.

Autoritățile din România mai precizează că „având în vedere caracterul dinamic al situației operative, informațiile prezentate au caracter preliminar și pot suferi modificări”.

Menționăm că acesta este al doilea incident din ultimele zile. Pe 21 iulie, o altă navă, tot sub pavilion Liberia, încărcată cu gaz petrolier lichefiat, a luat foc în Marea Neagră, la circa 26 de kilometri distanță de localitatea Sfântu Gheorghe din România, după ce avut loc o explozie la bord.

Echipajul a fost salvat de echipele ARSVOM, însă trei marinari au fost răniți. Unul dintre aceștia a decedat ulterior la Spitalul Județean de Urgență din Tulcea. Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că atunci nava a fost „lovită în afara apelor teritoriale ale României”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.