Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare a demisionat

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteața, și-a prezentat în această dimineață cererea de demisie. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan.

Șeful Guvernului a precizat că a acceptat cererea de demisie și a catalogat gestul ca fiind unul de responsabilitate. „Radu Musteața, ministrul Agriculturii, și-a prezentat azi cererea de demisie, pe care am acceptat-o. A fost o decizie personală, un gest de responsabilitate, luat pentru a proteja încrederea publică în Guvern și în actul de guvernare. Respect această decizie. Activitatea Ministerului Agriculturii va continua fără întreruperi, iar desemnarea unui nou ministru va avea loc în cel mai scurt timp”, a afirmat premierul Vasile Tofan.

- Advertisement -

La rândul său, Radu Musteață a declarat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că a ales să demisioneze pentru a nu afecta activitatea Guvernului și implementarea reformelor asumate.

Guvernul are de asigurat în perioada imediat următoare un șir de reforme importante și complicate necesare pentru asigurarea bunăstării cetățenilor din Republica Moldova, iar pentru a păstra încrederea am considerat că este un gest de responsabilitate să îmi depun mandatul. Profesionalismul și corectitudinea de care dau dovadă nu trebuie să fie știrbite și erodate de informații false și manipulatorii. Mulțumesc tuturor pentru susținere, apreciere și încurajare”, a transmis el.

Menționăm că demisia noului ministru al Agriculturii, Radu Musteața, survine la doar câteva zile de la învestirea în funcție a Guvernului Tofan și pe fondul unei controverse apărute după publicarea în spațiul public a unor fotografii potrivit cărora acesta ar fi fost membru al Partidului Democrat din Moldova. Ieri, Radu Musteața a respins în repetate rânduri aceste acuzații, precizând că nu a fost niciodată membru al PD și că nu a condus vreo organizație teritorială a unui partid politic.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.