VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Nicu Popescu, întrevedere cu Yuri Kim: Parcursul european al R. Moldova, printre subiectele abordate

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut o întrevedere cu Yuri Kim, secretarul adjunct interimar pentru Europa și Eurasia din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.

În cadrul întrevederii, oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și despre importanța sprijinului oferit de SUA în îndeplinirea reformelor necesare pentru realizarea acestui deziderat național.

În cadrul întrevederii, mi-am exprimat recunoștința față de sprijinul continuu pe care SUA acordă Republicii Moldova în ceea ce privește dezvoltarea democratică, securitatea regională și consolidarea relațiilor bilaterale. Am evidențiat progresele noastre semnificative, inclusiv cele legate de implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene și am subliniat angajamentul ferm al Guvernului pentru continuarea acestor eforturi în beneficiul cetățenilor moldoveni. Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova și Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii sunt angajate în menținerea unei comunicări deschise și a unei colaborări puternice pentru promovarea obiectivelor comune în domeniul relațiilor internaționale și bunei guvernări”, a scris Nicu Popescu.

Amintim că în perioada 18 – 22 septembrie Nicu Popescu se află la la New York împreună cu o delegație condusă de președinta Maia Sandu, unde participă la lucrările segmentului la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Agenda vizitei include și un șir de întrevederi bilaterale cu miniștri de externe și înalți oficiali din America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu și Asia.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.