VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Nicu Popescu, după învestire: Suntem determinați să atingem principalul obiectiv de țară – aderarea la Uniunea Europeană

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, după ce a fost învestit în funcție. Acesta scrie că este onorat să facă parte din ehipa noului Guvern, condus de Dorin Recean.

Am onoarea și responsabilitatea de a face parte din echipa Guvernului condusă de către prim-ministrul Dorin Recean, fiind determinați de a pune în continuare diplomația Republicii Moldova în slujba atingerii principalului obiectiv de țară – aderarea la Uniunea Europeană.

Anul 2023 va fi unul crucial, atât pentru parcursul nostru european, cât și pentru făurirea viitorului Republicii Moldova în calitate de stat democratic, cu o justiție funcțională și o economie de piață în dezvoltare. Este important să ne mobilizăm pe plan intern prin consolidarea instituțiilor, capacităților și a mecanismelor de implementare eficientă a proceselor și a schimbărilor precum și pentru canalizarea suportului partenerilor de dezvoltare”, a scris Popescu.

Totodată, șeful MAEIE a subliniat că noul Cabinet de Miniștri își dorește să ofere cetățenilor pace, securitate și prosperitate.

Trebuie să continuăm abordarea noastră de politică externă cu un accent sporit pe avansarea relației cu Uniunea Europeană, fortificarea parteneriatelor strategice, consolidarea diplomației economice precum și prin implicarea diasporei în eforturile de a crea condiții mai bune de viață pentru cetățenii țării noastre. Până la sfârșitul anului vom avansa și în domeniul reformelor interne, contribuind astfel la profesionalizarea instituțiilor și a capitalului uman astfel încât să ne putem integra cu mai multă ușurință în cadrul politicilor și a mecanismelor Uniunii Europene. Pace, securitate și prosperitate, aceasta este ceea ce ne dorim să le oferim tuturor cetățenilor noștri. Republica Moldova merge înainte!”, a mai scris Popescu.

Amintim că deputații au votat astăzi pentru învestirea noului Guvern condus de Dorin Recean. Noul Cabinet de Miniştri a fost aprobat cu votul a 62 de deputaţi.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.