VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Nicu Popescu, despre Rezoluția Parlamentului European: Un puternic semn de sprijin pentru Republica Moldova

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, salută decizia de astăzi a Parlamentului European de aprobare a rezoluției privind începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la sfârșitul acestui an.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Nicu Popescu menționează că Rezoluția adoptată reprezintă „un puternic semn de sprijin pentru Republica Moldova și pentru drumul european pe care l-au ales moldovenii”.

Rezoluția este o recunoaștere a progreselor noastre substanțiale în implementarea celor nouă recomandări ale Comsiei Europene, din momentul obținerii statutului de țară candidat. Odată cu realizarea acestor progrese importante, mizăm pe sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene în vederea obținerii unei decizii favorabile în cadrul ședinței Consiliului European din luna decembrie, care să permită începerea negocierilor de aderare”, a mai scris Popescu.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.