VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Nicolae-Ionel Ciucă, așteptat mâine la Chișinău: securitatea R. Moldova este o prioritate pentru România

Securitatea Republicii Moldova este o prioritate pentru România. Ne îngrijorează retorica tot mai agresivă a Federației Ruse la adresa R. Moldova și a conducerii sale pro-europene, precum și tentativele de destabilizare a țării, inclusiv prin intermediul Transnistriei. Declarația a fost făcută de Președintele Senatului din România, Nicolae-Ionel Ciucă la întrevederea cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, aflat la București. Totodată, potrivit Legislativului de la Chișinău, înaltul oficial român va efectua în perioada 1-2 martie o vizită la Chișinău.

În cadrul dialogului cu vicepremierul pentru reintegrare, demnitar român a evocat faptul că Republica Moldova rămâne cel mai afectat vecin al Ucrainei, în contextul războiului de agresiune și a acțiunilor de destabilizare ale Federației Ruse. Riscul atacurilor hibride asupra Republicii Moldova orchestrate din exterior rămâne ridicat, fiind amplificat de alegerile prezidențiale și referendumul pentru integrare europeană din acest an, precum și de alegerile parlamentare din 2025.

Președintele Senatului a precizat, de asemenea, că securitatea Republicii Moldova este o prioritate pentru România, argumentând că aceasta trebuie înțeleasă într-o perspectivă regională, în corelație cu securitatea Ucrainei.

„Problema transnistreană are nevoie de o soluție pașnică și durabilă, în conformitate cu dreptul internațional, respectându-se suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, dar fără a i se afecta parcursul său european. Felicit conducerea de la Chișinău pentru modul responsabil și echilibrat în care abordează această temă complexă, mai ales într-o perioadă plină de provocări în regiune. Este lăudabil faptul că, spre deosebire de conflictele prelungite din zonă, autoritățile moldovene au un dialog constant cu Tiraspolul”, a spus președintele Senatului.

Președintele Senatului României va fi însoțit, în vizita sa la Chișinău, de către eurodeputații Siegfried Mureșan și Rareș Bogdan, precum și de secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Adrian Dupu. 

Potrivit unui comunicat al Legislativului, oficialul va avea întrevederi cu Președinta Maia Sandu, și cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

La 1 martie, cei doi președinți de parlament, Igor Grosu și Nicolae-Ionel Ciucă, vor planta copaci la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”. Ulterior, oficialii vor participa la inaugurarea celei de-a 58-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” cu genericul „Vine, vine primăvara, mărțișor în toată țara”.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.