VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Nicolae Ciucă: Legăturile dintre Chișinău și București devin tot mai strânse datorită multiplelor proiecte comune

Interconectarea, la nivel energetic, cu România întărește securitatea Republicii Moldova, iar construcția de noi poduri peste Prut, cu puncte noi de frontieră, va consolida și mai mult legăturile Republicii Moldova cu România, implicit cu Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, după o întrevedere la București cu președinta Maia Sandu.  

„Pe zona energetică, interconectarea cu România este deja o realitate, țara noastră având disponibilitatea și capacitatea de a furniza peste Prut atât gaze naturale, cât și electricitate. Transgaz va prelua – prin subsidiara sa moldoveană – activitatea de operare, exploatare, dispecerizare și transport a gazelor naturale din țara vecină. Asigurarea securității energetice a Republicii Moldova în acest mod a fost un proiect pe care l-am susținut ca premier și pe care îl susțin și acum. De asemenea, în domeniul transporturilor, vor fi construite noi poduri peste Prut, care vor mări numărul de puncte de trecere a frontierei; astfel, legăturile dintre cele două țări se vor îmbunătăți considerabil”, a scris Nicolae Ciucă pe o rețea socială, citat de digi24.ro.

Președintele Senatului României s-a întâlnit cu Maia Sandu în contextul Summitului ”Inițiativei celor Trei Mări”, organizat la București. În dialogul cu Maia Sandu, Ciucă a reiterat solicitarea Bucureștiului referitoare la transmiterea către Mitropolia Basarabiei a clădirii fostului seminar teologic din Chișinău. ”Pentru mine, Mitropolia Basarabiei este un proiect de suflet, dar și un proiect strategic pe care voi continua să îl sprijin. Prezența Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova, prin Mitropolia Basarabiei, înseamnă România și Europa peste Prut. Toți românii creștini ortodocși din jurul României trebuie să aibă acces nemijlocit la Biserica Ortodoxă Română”, a mai scris Nicolae Ciucă.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.