VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Netanyahu a oprit negocierile pentru armistiţiul din Gaza din cauza cererilor „iluzorii” ale Hamas

Israelul a trimis negociatori pentru discuţii privind armistiţiul la Cairo, aşa cum a cerut preşedintele american Joe Biden, dar aceştia nu s-au întors pentru continuarea lor deoarece cererile Hamas erau „iluzorii”, a declarat sâmbătă premierul Benjamin Netanyahu, relatează Reuters.

Netanyahu a mai spus că Israelul nu va ceda în faţa „dictaturilor internaţionale” în ceea ce priveşte un acord privind un stat palestinian, care, potrivit acestuia, poate fi obţinut doar prin negocieri directe, fără condiţii prealabile, conform News.ro.

Discuţiile mediate de Egipt şi Qatar pentru a încerca să se ajungă la o încetare a focului în Gaza şi să se asigure eliberarea a peste 100 de ostatici israelieni deţinuţi în teritoriul condus de Hamas nu au dat încă rezultate. O rundă de discuţii neconcludente la Cairo s-a încheiat marţi.

Întrebat sâmbătă, în timpul unei conferinţe de presă, de ce negociatorii israelieni nu s-au întors pentru alte discuţii, Netanyahu a spus: „Nu am obţinut nimic, cu excepţia unor cereri iluzorii din partea Hamas”.

Aceste cereri, a spus el, includ încheierea războiului şi lăsarea Hamas aşa cum este, eliberarea a „mii de criminali” din închisorile israeliene şi chiar cereri privind un loc sfânt din Ierusalim, cunoscut sub numele de Muntele Templului în iudaism şi Nobilul Sanctuar în islam.

El a declarat că reprezentanţii israelieni de la Cairo „au stat şi au ascultat şi nu a existat nicio schimbare. Am vrut să spun nici măcar un milimetru – dar nu a existat nici măcar un nanometru de schimbare”.

Netanyahu a declarat că nu există niciun motiv pentru ca aceştia să se întoarcă „până când nu vom vedea o schimbare”.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.