VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Nemerenco, apel către vitezomani: Vă rugăm, nu ne mai încărcați spitalele și secțiile de terapie intensivă cu rezultatele eroismului vostru!

„Stimați conducători auto, înțeleg că nu vă pasă de viața voastră, și nici a celor dragi pe care îi aveți în mașină, dar noi, medicii, vă rugăm, nu ne mai încărcați spitalele, secțiile de terapie intensivă și chirurgie cu rezultatele eroismului vostru!”. Acesta este apelul ministrei Sănătății, Ala Nemerenco, în contextul numărului sporit de accidente rutiere din ultima perioadă.

Am observat cu toții că în ultimul timp s-au întețit accidentele rutiere grave. Rapoartele zilnice pe care le primesc cu referire la evenimentele înregistrate sunt ca de pe front. Parcă drumurile sunt mai bune, mașinile mai noi, chiar și mai scumpe, cu grad mai înalt de siguranță. Cum să ajungi să te lovești frontal, cum să nu te încadrezi în curbă, cum să nu vezi bicicliști, mașini avariate în față sau treceri de pietoni cu oameni pe trecere? Ca să se înregistreze așa un număr mare de accidente fatale presupun că o parte din conducătorii auto se simt niște Schumacheri, cu necesitatea unei doze de adrenalină prea ridicate în sânge, și dornici de aventură. Fiecare din noi îi vedem zilnic cum zboară pe alături cu 160/180, prin localități cu un minim de 100/120, dar nicidecum 50, fără să respecte linii de demarcare, abea rezistând la semafoare, intrând la depășire pe contrasens exact acolo unde este interzis, orbind noaptea cu luminile. Și toți acești “eroi” sunt foarte frecvent la volanul celor mai buni mustangi”, a scris ministra.

Totodată, Ala Nemerenco propune ca vitezomanii să fie trimiși la muncă în spitale.

Traumele asociate sunt cele mai complicate patologii din punct de vedere medical, e nevoie de echipe multifuncționale în intervențiile noastre, acești pacienți adesea nici nu pot fi transferați la etape mai avansate. Aleargă ambulanțe, reanimobile, echipe, ies noaptea pentru a interveni zeci de medici, operează ore în șir, resuscitează. Poate fiecare încălcare mai gravă a regulilor de circulație, pentru a preveni ulterioare accidente, să fie însoțită pe lângă amendă de zile obligatorii de lucru în spitalele noastre? Să fie puși la muncă alături de personalul medical – să spele în locul infirmierelor tot sângele de pe brancarde, din ambulanțe și unități de primiri urgente, să ducă din sala de operație picioarele și mâinile amputate, să asiste stând în picioare la o operație care poate dura și 5-6 ore, să transfere cadavrele la morgă, să le predea rudelor, să comunice ei veștile proaste, nu medicii. Poate atunci ar veni mintea unora la cap. Scuzați că atât de macabru, dar încercați să vă imaginați ce simt medicii după săptămâni de efort zi și noaptea la căpătâiul unui micuț strivit de fiare, să mai fii nevoit să anunți familia că totul s-a sfârșit…”, a mai scris Nemerenco.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.