VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

NATO cere Moscovei şi Phenianului să pună capăt desfăşurării de soldaţi nord-coreeni în Rusia

NATO a făcut apel luni la Rusia şi Coreea de Nord să pună capăt ”imediat” desfăşurării de soldaţi nord-coreeni pe teritoriul Rusiei pentru a sprijini Moscova în războiul său împotriva Ucrainei.

„Astăzi pot să confirm că trupe nord-coreene au fost trimise în Rusia şi au fost desfăşurate în regiunea (rusă) Kursk”, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, în urma vizitei unei delegaţii sud-coreene de nivel înalt pentru a informa Alianţa Nord-Atlantică pe această temă.

Desfăşurarea de trupe nord-coreene în regiunea rusă Kursk, la frontiera cu Ucraina, demonstrează „disperarea crescândă” a preşedintelui rus Vladimir Putin, a remarcat Mark Rutte într-o scurtă declaraţie făcută la sediul NATO din Bruxelles, adăugând că Putin este „incapabil să îşi susţină asaltul în Ucraina fără sprijin străin”, potrivit Agerpres.

‘Intensificarea cooperării militare între Rusia şi Coreea de Nord reprezintă o ameninţare atât pentru securitatea în regiunea Indo-Pacifică, cât şi pentru cea Euro-Atlantică”, a declarat Rutte presei, după ce oficiali şi diplomaţi ai NATO au primit o informare din partea unei delegaţii sud-coreene.

Forţe ucrainene au început în august o incursiune majoră în regiunea Kursk (sud-vest), de unde armata rusă nu a reuşit să le respingă în totalitate şi unde se dau lupte grele între cele două tabere.

Mark Rutte a declarat că desfăşurarea de trupe nord-coreene reprezintă o „escaladare semnificativă” în urma implicării Phenianului în „războiul ilegal al Rusiei” în Ucraina, o încălcare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi o „extindere periculoasă” a războiului.

În acelaşi timp, Mark Rutte a indicat că peste 600.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, potrivit dpa.

Kremlinul a respins iniţial informaţiile despre desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia, catalogându-le drept „fake news”. Dar Putin nu a negat joi că trupe nord-coreene se află în prezent în Rusia şi a declarat că este treaba Moscovei cum să pună în aplicare tratatul de parteneriat militar cu Phenianul.

Reprezentantul Coreei de Nord la ONU a calificat informaţiile despre desfăşurarea de trupe nord-coreene în Rusia drept „zvonuri nefondate”, conform Reuters.


Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.