VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Motorina din România încă nu a ajuns la fermieri

Agricultorii, care așteaptă compensații de la stat, sunt nemulțumiți că autoritățile tergiversează acordarea motorinei din România. Directorul executiv al Asociației ”Forța Fermierilor”, Alexandru Slusari, susține că la mai bine de o lună de la suspendarea protestelor și discuțiilor cu reprezentanții executivului, autoritățile așa și nu au încheiat procedurile birocratice pentru a oferi motorina.

”Din păcate, până în ziua de azi aceste documente nu au fost aprobate de către Guvern și nici în ordinea de zi a executivului pentru 2 august proiectele respective nu figurează. Propunerile organizației noastre pentru ambele regulamente pe unele aspecte nu au fost luate în considerație. Cea mai mare problema este tergiversarea aprobării documentelor în situația când fiecare zi contează pentru producătorii agricoli, care sunt distruși de prețuri mizere la materia primă și presiunea excesivă a creditorilor”, se arată într-un mesaj al lui Slusari.

Acesta susține că premierul nici până azi nu a acceptat o întâlnire urgentă cu ”Forța Fermierilor”.

”Ministerul finanțelor murează ideea unui moratoriu măcar pe câteva luni la plata datoriilor producătorilor de cereale și oleaginoaselor. Să nu creadă cineva că agricultorii, preocupați deocamdată de lucrările de recoltare, nu observă aceasta atitudine iresponsabilă a autorităților. Riscul falimentului iminent generează pentru mulți fermieri situația când ei nu vor avea ce pierde, ceea ce este un lucru foarte periculos. În acest context, pentru a evita creșterea tensiunii în rândurile producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, Asociația Forța Fermierilor cere : 1. Urgentarea aprobării regulamentelor privind compensarea parțială a costurilor de producere fermierilor și repartizarea agricultorilor motorinei din România, cu debirocratizarea maximă aprocedurilor. 2. Convocarea promptă a ședinței cu prim-ministru RM în vederea discutării introducerii moratoriului la plata datoriilor producătorilor de cereale și oleaginoaselor”, se mai arată în mesaj.

Precizăm, ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a declarat, în weekend, pentru TVR Moldova că speră ca subiectul privind acordarea celor patru mii de tone de motorină din România să fie discutat și supus votului la ședința de miercuri a executivului.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.