VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Moldovenii nu vor mai putea obține cetățenia Federației Ruse prin procedură simplificată

Cetățenii Republicii Moldova nu mai pot obține cetățenie rusă prin procedură simplificată și chiar o pot pierde pe cea deja obținută. Prevederea se conține într-o nouă lege privind cetățenia propusă de președintele rus Vladimir Putin la sfârșitul anului 2021 și aprobată în Duma de Stat a Federației Ruse, scrie Europa Liberă, citată de IPN.

Potrivit sursei citate, deputatul Partidului „Edinaia Rossia”, Konstantin Zatulin, a cerut ca în lege să fie păstrat dreptul cetățenilor din Republica Moldova, Ucraina, Kazahstan și Belarus de a obține cetățenia rusă prin procedură simplificată. Această procedură permitea reducerea perioadei de ședere a unei persoane pe teritoriul Federației Ruse până la momentul depunerii cererii de cetățenie până la un an sau mai puțin. Majoritatea deputaților au respins această propunere. Aceeași decizie a fost luată și în cazul solicitării lui Zatulin de a păstra acest drept pentru locuitorii regiunii transnistrene din Republica Moldova, unde limba rusă este „limbă de stat”.

Potrivit liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, în regiunea transnistreană locuiesc peste 300 de mii de persoane, dintre care 220 de mii dețin cetățenia Federației Ruse. Încă 60 de mii stăteau la coadă, vara trecută, pentru a primi pașapoarte rusești.

Noua lege aduce modificări și în ceea ce privește retragerea cetățeniei. Acum vor exista două categorii de cetățeni: cei care au obținut cetățenia rusă la naștere (nu pot fi privați de ea) și cei care au dobândit-o în alte circumstanțe (pot fi privați în cazul comiterii unor infracțiuni grave și dacă persoana a furnizat informații false despre sine).

Reprezentantul comitetului pentru afacerile CSI, Artiom Turov de la „Edinaia Rossia”, a explicat modificările legislative prin situația internațională și „amenințările în creștere la adresa securității interne a țării”.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.