VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Moldovean arestat în Croația pentru trafic de persoane

Un șofer moldovean a fost arestat ieri dimineață la Zagreb, Croația, după ce a fost urmărit de poliție la volanul unei dube ticsite cu migranți. Știrea despre infracțiune face ocolul lumii după ce a fost lansată de Associated Press, relatează IPN.

Totul a început după ce o patrulă de poliție a încercat să oprească duba pe o autostradă la intrarea în oraș, dar șoferul în vârstă de 31 de ani, în loc să se supună somației de a opri, a forțat rampa de taxare și a încercat să scape, se arată într-un comunicat al poliției.

Oamenii legii au chemat întăriri și au urmărit duba pe străzile Zagrebului, recurgând la un blocaj rutier în care duba în cele din urmă s-a oprit, lovind o mașină de poliție. Furgoneta transporta 32 de cetăţeni străini, dintre care doi au fost răniţi uşor în accident, a declarat poliţia.

Sursa citată precizează că migranți din Orientul Mijlociu, Africa sau Asia vin în Croația în timp ce încearcă să ajungă în Europa de Vest pe filiera așa-numitei rute terestre balcanice care duce din Turcia în Grecia sau Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia și Bosnia. În călătoriile lor, care durează adesea luni sau chiar ani, migranții trec ilegal granițele, adesea cu ajutorul traficanților de persoane, specifică AP.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.