VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Mitropolitul Vladimir a oficiat o slujbă la o biserică din Moscova

Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, ÎPS Vladimir, a fost la Moscova unde a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Treime Dătătoare de Viață” din Konkovo, orașul Moscova. 

Potrivit unui comunicat remis de Mitropolia Moldovei, alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au slujit și liturghisit un sobor de preoți și diaconi în limba slavonă bisericească și română.

Răspunsurule liturgice au fost oferite de corul parohiei, condus de doamna reghent Larisa Artiușenko. La finalul Liturghiei, Întâistătătorul BOM a adresat celor prezenți un cuvânt arhipăstoresc, în care a felicitat enoriașii cu prilejul participării la slujba duminicală și cu sărbătoarea Sfântului Cuvios Serghie de la Radonej, făcătorul de minuni și ocrotitorul Rusiei, care s-a săvârșit cu pace în anul 1391”, se arată în comunicat.

Cuviosul Serghie de Radonej a fost unul din înnoitorii monahismului în Rusia secolului al XIV-lea, întemeietor al mănăstirii Sfânta Treime din nordul Moscovei.

De menționat că la Biserica „Sfânta Treime Dătătoare de Viață” din Konkovo, Moscova, a fost înființată o așa-numită „reprezentanță” a Mitropoliei din Republica Moldova, prin ordinul Patriarhului Kirill al Moscovei și al Întregii Rusii din data de 12 aprilie 2021, iar Mitropolitul Vladimir al Chișinăului și al Întregii Moldove a fost numit rector al Bisericii, „pentru a sluji diasporei moldovenești care locuiește în capitala Federației Ruse”, se menționează în comunicat.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.