VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Mita – un fenomen grav! MEC a lansat o amplă campanie de prevenire a corupției în universități

Șapte instituții de învățământ superior au lansat astăzi, 3 iunie, campania de informare „Toleranță zero față de corupția din universități”.

Potrivit Ministerului Educației, decizia a fost luată de administrațiile celor șapte instituții după analiza datelor unui studiu amplu privind nivelul de integritate academică realizat în premieră în universitățile din Republica Moldova. Cercetarea a fost efectuată de compania Magenta Consulting la solicitarea Ministerului Educației și Cercetării și a Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). 

„Salut decizia administrațiilor universitare de a lansa un amplu proces de îmbunătățire a indicatorilor de integritate și de reducere a corupției în universități. Studiu confirmă anumite percepții care există în societate referitor la carențele legate de asigurarea integrității, dar și la nivelul destul de ridicat al toleranței față de copiat, mită și alte practici ilegale. Având un mecanism de asigurare a calității, universitățile pot garanta calitatea studiilor și pot crește încrederea în rândul tinerilor că ei pot obține studii universitare bune aici, acasă”, a menționat ministrul Dan Perciun. 

Studiul arată că, peste 46% dintre participanți ar recomanda cunoscuților sau prietenilor să își urmeze studiile la universitatea la care sunt studenți, față de 13% care nu ar recomanda. În același timp, 58% dintre respondenți sunt total satisfăcuți de materialele didactice pregătite de profesori, 55% – acordă note între 9 și 10 pentru interacțiunea dintre profesori și studenți în procesul de învățare-predare, în timp ce doar 29% dintre respondenți sunt total satisfăcuți de condițiile din cantine și doar 14% sunt satisfăcuți de condițiile din cămine. 

Ce ține de percepția față de plagiat, fraudă și corupție în învățământul superior, majoritatea studenților intervievați sunt de părerea că acțiunile de corupție sunt foarte grave în cadrul procesului educațional în universități. Totodată, 80% au menționat faptul că hărțuirea sexuală a studenților de către cadrele didactice este o acțiune foarte gravă. 

Majoritatea respondenților au afirmat cu siguranță că acțiunile de corupție nu s-au întâmplat cu colegii lor la universitate. Totodată, 30% consideră mai puțin grav fenomene precum copiatul, iar 15% consideră că mita nu este un fenomen grav sau foarte grav. 

În ce privește raportarea cazurilor de corupție și hărțuire sexuală, 56% dintre studenții intervievați consideră că dacă ar raporta un caz de hărțuire sexuală, persoanele vinovate vor fi pedepsite corespunzător, în timp ce în cazurile de corupție doar 42% dintre respondenți au această certitudine. 82% dintre studenți au menționat că ar raporta instituțiilor sau persoanelor responsabile dacă ar fi martori la un caz de hărțuire sexuală, în timp ce doar 52% ar reacționa la fel într-un caz de corupție. Totodată, 75% dintre studenți cunosc unde trebuie să raporteze un caz de hărțuire sexuală, față de 70% care știu unde să se adreseze când se confruntă cu un caz de corupție. 

Studiul a fost realizat în perioada 2 februarie – 21 martie 2024, pe un eșantion de 4209 studenți de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii Economice, Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. În total la aceste instituții își fac studiile 42.281 studenți. 

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.