VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Mită de până la 1.000 de euro pentru un permis de conducere: Mai multe percheziții, efectuate de CNA la Edineț

Opt percheziții au fost desfășurate astăzi, la Edineț, de către ofițerii Direcției Generale Teritoriale (DGT) Nord a CNA și procurorii din oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție, în cadrul a șase noi cauze penale care vizează mita percepută la eliberarea permiselor de conducere.

Potrivit CNA, în aceste cauze figurează șase persoane fizice, bănuite că ar fi intermediat primirea și transmiterea mijloacelor financiare către responsabili de la Secția Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Edineț.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, efectuate astăzi la domiciliile și în automobilele bănuiților, au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, certificate de școlarizare și mijloace financiare care au fost predate benevol ofițerilor CNA. La moment, toate persoanele colaborează cu organul de urmărire penală, fiind cercetate în libertate”, subliniază CNA.

Amintim că, în prezent, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii din cadrul Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție gestionează 12 cauze penale, pornite pe fapte de corupție comise de către angajați ai SÎTCCA Edineț a Agenției Servicii Publice.

Mai mulți funcționari și persoane intermediare din nordul țării sunt cercetate pentru implementarea unei scheme de pretindere a mijloacelor financiare ilicite de la persoanele care aplicau pentru obținerea permiselor de conducere.

Potrivit probatoriului administrat de CNA și procurori, angajații SÎTCCA Edineț ar fi pretins prin extorcare de la candidații la obținerea permiselor de conducere auto, care nu au susținut proba practică a examenului de calificare, mijloace bănești ce nu li se cuvin în sume ce variază de la 500 până la 1.000 euro. Sumele erau percepute pentru favorizarea candidaților la examene, prin aplicarea calificativului „admis”, cu ulterioara eliberare a permisului de conducere.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.