Opt percheziții au fost desfășurate astăzi, la Edineț, de către ofițerii Direcției Generale Teritoriale (DGT) Nord a CNA și procurorii din oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție, în cadrul a șase noi cauze penale care vizează mita percepută la eliberarea permiselor de conducere.
Potrivit CNA, în aceste cauze figurează șase persoane fizice, bănuite că ar fi intermediat primirea și transmiterea mijloacelor financiare către responsabili de la Secția Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto Edineț.
„În cadrul acțiunilor de urmărire penală, efectuate astăzi la domiciliile și în automobilele bănuiților, au fost ridicate înscrisuri de ciornă cu date de identitate ale candidaților, certificate de școlarizare și mijloace financiare care au fost predate benevol ofițerilor CNA. La moment, toate persoanele colaborează cu organul de urmărire penală, fiind cercetate în libertate”, subliniază CNA.
Amintim că, în prezent, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii din cadrul Oficiului Nord al Procuraturii Anticorupție gestionează 12 cauze penale, pornite pe fapte de corupție comise de către angajați ai SÎTCCA Edineț a Agenției Servicii Publice.
Mai mulți funcționari și persoane intermediare din nordul țării sunt cercetate pentru implementarea unei scheme de pretindere a mijloacelor financiare ilicite de la persoanele care aplicau pentru obținerea permiselor de conducere.
Potrivit probatoriului administrat de CNA și procurori, angajații SÎTCCA Edineț ar fi pretins prin extorcare de la candidații la obținerea permiselor de conducere auto, care nu au susținut proba practică a examenului de calificare, mijloace bănești ce nu li se cuvin în sume ce variază de la 500 până la 1.000 euro. Sumele erau percepute pentru favorizarea candidaților la examene, prin aplicarea calificativului „admis”, cu ulterioara eliberare a permisului de conducere.