VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Minutul lui Vasile Botnaru- Rostogolirea cuvintelor și poloboacelor deșarte

 Atunci când vezi la televizor un omulean care declară emfatic … Nu, hai să zic mai pe înțelesul acelui omulean. Deci când declară  umflându-se în pene, că guvernul actual este cel mai prost din toate câte le-a avut Republica Moldova mă gândesc că omuleanul o fi făcut cercetări. Că doar nu grăiește gura fără el operând cu impresii de la pescuit.  Poate a analizat tomuri de statistici, poate a citit delaolaltă expertizele semnate de instituții internaționale care au acordat de-a lungul anilor împrumuturi și granturi?  Poate s-a inspirat din articole din presa mondială.  Poate a stat de vorbă cu o somitate de rangul lui Ilan Mask?  Nimic din toate acestea nu a invocat omănașul. Prezentat în emisiunea TV drept politolog, el și-a anunțat sentința cu un fel de sarcasm tupeist practicat de Maria Zaharova, purtătoarea de vorbe a ministrului rus de externe.  Și asta pentru că a fost preș de câteva luni deputat în fracțiunea socialiștilor, prin urmare orice ar spune are din oficiu sigiliu politologic.

Departe de mine intenția să intru in polemici despre randamentul guvernului.  Are cine să-l apere, dar mai ales să-l pună pe rug în cunoștință de cauză.  Dar nici nu m-al lăsa îmbrobodit de omănașul din tagma celor care capitalizează patriotismului și prestează servicii de porăitoare la mitinguri electorale și la congrese partinice.  

Dacă ar spune, să zicem Vasile Tarlev că nu a văzut guvern mai prost în toată istoria Moldovei, tot ar fi mai credibil, pentru că el măcar a umblat la priboare, cum zic consătenii săi din Bașcalia, adică la manivele. Sau să fi zis asta Dumitru Braghiș cel care s-a trezit într-o dimineață cu toate liniile de transport electric doborâte la pământ de chiciură. Până și pe Gaburici l-aș crede, chiar așa cum a rămas plin de curnuți  după ce presa a scris despre diploma sa de bacalaureat  obținută pe căi obscure. L-aș crede pe Ion Sturza care  periodic aruncă de peste Prut buzduganul ca să nu li se urce la cap guvernanților. Chiar și Vlad Filat ar fi în drept să evalueze dexteritatea și perspicacitatea guvernărilor, în pofida sau poate grație experiențelor   nefaste prin care a trecut (și mai trece încă) după condamnarea mai mult decât jenantă.    

Și aici s-ar potrivi poate îndemnul meu pentru  colegii de breaslă să nu mai împartă cu dărnicie exagerată titulaturile politolog, expert, analist, lider de opinie, mare știutor de carte sau  băgător de seamă la marginea universului.  Pentru că s-a întâmplat frecvent, exact ca în cazul polit-ologului convocat împreună cu alți doi oameni cu scaun la cap, ca demagogii să iasă în față, praznicul să-l mănânce obraznicul,  ca să vândă ulterior cât mai scump vizibilitatea și falsa notorietate.   

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.