VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Minutul lui Vasile Botnaru – Ranița ostășească a Maiei Sandu

Doi ani i-au trebuit Maei Sandu ca să reabiliteze statutul de președinte, după ce  predecesorul său nu a ratat nicio ocazie să obțină  beneficii personale sau partinice din exercitarea mandatului prezidențial. Culesul de căpșuni în compania lui Kirkorov a fost barterul cel mai inofensiv. După ce  a mâncat usturoi cu Erdogan, Ceaika, Titov,  Dodon o acuză pe Maia Sandu de obediență.  Curat murdar, vorba clasicului!  

Faptul că Moscova și-a dat arama pe față punând  pe Maia Sandu  artileria propagandistică și activând infanteria subversivă  dovedește că cetățenii Republicii Moldova au făcut o alegere corectă.  Acei cetățeni care se văd într-un viitor estimabil în Uniunea Europeană. Acolo unde au prins deja rădăcini sute de mii de moldoveni din toate constituientele etnice și ariile geografice ce fac parte din  entitatea statală Republica Moldova. Cunoaștem cu toții colegi de școală,  de facultate, vecini de bloc sau colegi de serviciu vorbitori de limba rusă, cărora le cădea greu la stomac  mișcarea de emancipare națională, dar care s-au stabilit bine merci în Italia, Germani sau Grecia și nu în Tambov,  Novosibirsk sau Altai. Până și fanii de prăsilă ai Moscovei care au misiunea să țină aprinsă flacăra secesiunii de pe malul stâng al Nistrului, își câștigă bănetul din exporturile spre Europa și tot acolo preferă să-l cheltuiască, bănetul. Dar de  bașcanul Formuzal vă mai amintiți? Cel care se arunca sub tren luptând pentru cordonul ombilical ce i-ar ține legați  pe găgăuzi cu matușka Raseia?  Actualmente  fostul bașcan preferă bere bavareză în loc de Jiguli. Bere Jiguli. Că  nici automobilul  Jiguli  nu cred că satisface gusturilor sale europenizate.  

În doi ani Maia Sandu a reușit să convingă partenerii strategici  că moldovenii nu mai umblă cu fofârlica, că  cei mai mulți dintre ei nu mai acceptă  să fie ca vițelușa  cuminte, ca să sugă, cum îi îndruma mai întâi președintele comunist, apoi discipolul său socialist, la două vaci, cămile, măgărițe și alte mamifere iubărețe.

Sinceritatea moldovenilor care au mers pe mâna Maiei Sandu este cea mai convingătoare investiție, pe care partenerii occidentali nu întârzie să o prețuiască.  Dovadă ar fi chiar și brațele larg deschise ale Ursulei von der Leyen, mult mai larg decât prevede protocolul, din imaginile luate de reporteri în ziua de 14 noiembrie când  ea pășise pragul palatului prezidențial de la Chișinău.  

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.