Dacă ați avea timp și răbdare să (re)citiți cel mai cunoscut și scandalos roman (autobiografic în maaaare parte) al scriitorului rus Eduard Limonov, veți observa că Edicika, protagonistul ce i-a adus autorului faima internațională, gândește (despre Occidentul care i-a oferit azil, după ce l-a avortat patria-mumă) și acționează (în raport cu femeile tratate ca păpuși gonflabile, de exemplu) la fel ca Putin. Edicika este un monstru care convertește dragostea în ură, transformă tandrețea în dezastru estetic, iubirea în catastrofă. E o trăsătură de caracter pe care Limonov o împrumută generos mai multor protagoniști ai scrierilor sale și o dezvăluie cu nonșalanță în textele autobiografice. Însușire semnalată de criticul Dmitri Bîkov, care constata, la moartea scriitorului în primăvara anului 2020, că Limonov trădează și folosește pe oricine ca să-i arunce în furnalul imaginației, în soba nesățioasă a creației sale ori… ca să-i iasă pasiența carierei, așa cum și-o proiectează fără scrupule etice și conveniențe societale. Limonov i-a folosit pe toți delaolaltă, dar a făcut-o atât de abil și ingenios, încât majoritatea au rămas cu impresia că el a fost cea mai strălucită senzație a vieții lor, spunea delicat Bîkov despre proaspăt răposatul scriitor, încercând să facă față dictonului despre morții pe care-i vorbim numai de bine sau îi trecem sub tăcere. Putin nu va beneficia de acest privilegiu. Amănunte mai picante din biografia sa adevărată deja le deconspiră câteva persoane curajoase, care nădăjduiesc probabil să nu fie vizitați de celebrii turiști Petrov & Boșirov. Dar și mai amănunțit vor fi studiate sursele de inspirație din care Putin și-a extras principiile și valorile. Presupun că, în virtutea specializării sale de ofițer KGB împuternicit să fileze dizidenții, Putin a urmărit cu atenție evoluția celui mai colorat exemplar din respectivul contingent. Era o obligație de serviciu să-i cunoască opera, viziunile, relațiile și mai ales slăbiciunile. Ajuns președinte, Putin a demonstrat în repetate rânduri că îi dă dreptate lui Edicika, personajul și autorul, că se inspiră din opiniile sale privind apartenența nefirească a peninsulei Crimeea, prigonirea limbii ruse în Ucraina, fariseismul Occidentului și al intelectualilor care-l idolatrizează, toate între ghilimele. Dar nu l-a putut trece niciodată în lista de referințe, din motive lesne de înțeles – prietenii știu de ce. Până Putin dă colțul, ne mulțumim cu cioburile scoase accidental la vedere. Între timp, mă întreb cât de pasionat să fi fost sau mei este Aleksei Navalnîi de creația literară și politică a lui Edicika Limonov, alias Savenco, despre care un necrolog din presa franceză spunea de altfel că acest câine de luptă (chien de guerre) era obsedat să fie mereu de partea greșită a gardului, ura orchestrele simfonice, și, dacă i-ar fi fost în putere, ar fi tăiat gâtul tuturor violoniștilor și violonceliștilor.
Minutul lui Vasile Botnaru-Putin clocește ouă de dinozaur din cotloanele imperiului rusesc
