Sună la fel ca rusescul NADO! Ah, Evghenia! Câte inimi a frânt declarația ta de avere! Cea mai recentă, în care ai trecut 26 de mii de euro, primite în dar la zile de naștere și cumetrii! Câți flăcăi tomnatici din Etulia și de la Ceadîr-Lunga și-au dus mâna la chelie, loviți în moalele capului de un sentiment profund de regret că nu te-au curtat pe când erai încă o puiculiță fragedă și nimic nu prevestea strălucita carieră de bășcăneasă, scoasă din sipețelul de aur al celui mai inimos mecenat din toate timpurile, de la Vasile Lupu încoace, cel care stă ca o stană de piatră pe soclul de la Orhei și înghite și Dumnealui regretele că i-s prinse picioarele de armatură și nu poate să dea și el o fugă până în grădina fericirii să se dea și el huța.
Ah, Evghenia, îți imaginezi tu oare câți cumetri se ceartă acum sub plapumă, în loc să pună și ei de o cumetrie, pentru că ai băgat zâzanie între ei. Nevestele au închis porțile raiului și i-au luat la întrebări pe bărbații – câți eurași, netotule, i-ai dăruit sirenei ăleia, la ziua de naștere, în loc să-mi cumperi o blană rusească din Turcia, ori, și mai bine, o tunică albă și cizme peste genunchi ca la dânsa, să fiu și eu remarcată de lumea bună?! Și un rând de straie de văduvă neagră cu bentiță peste frunte ca să se vadă de la o poștă cât mult sufăr când vei muri, prostule!
Și poc, poc, poc peste chelia pofticioasă! Dar câte precupețe, care s-au aruncat sub tren, pe gratis, ca să facă galerie pentru bașcana parașutată de naiba-știe-unde, își mușcă acum degetele că nu au știut să ceară remunerațiune pentru participațiune la spectacolele de sprijin pentru mama doică, cea care s-a ales totuși cu niște biștari în schimbul activismului politic de care s-a molipsit peste noapte. Dar ce mâncărime i-a apucat pe vlăjganii, care abia de așteaptă să fie chemați la următorul meeeeeting, ca să se pricopsească cu niscaiva eurași, scorțoși, de 100, cel puțin, nou-nouți ca dinții ce ies în locul celor de lapte și sună, țaca-țaca, lovind marginea paharului și dau senzația irepetabilă că poți rupe din colac o îmbucătura mare cât luna de pe cer, că amu-i amu, iar mâinele încă-i departe, ca vrabia de pe gard.
Ah Evghenia, ce foc și pară ai băgat în sufletele dogorite ale invidioșilor, care le vor petrece cu priviri și mai iscoditoare pe odraslele tale, ca să noteze pedant cât costă țoalele de pe ele și ce bijuterii își pun când merg, nu la școală, ci la zile de naștere, nunți și cumetrii ca să dea semnalul univoc musafirilor să fie darnici, mărinimoși, solidari și participativi, așa cum îi învață marele duce de Caesarea*, convertit în cneaz fanariot pentru tronul de ceară de pe malul Bâcului, pe lângă care vei avea negreșit un taburet mititel, din alea pentru bufonii din preajma țarului, ori pentru spovedanie când, poate, cine știe, îți va veni mintea la loc și îți vei da seamă ce nadă lipicoasă ai mușcat și încotro te trage ața. *
