Cel care se va încumeta să (de)scrie cândva biografia președintei Maia Sandu, a primit, în ziua de 24 decembrie, un cadou nesperat (de Crăciun) – promisiunea sa că va candida pentru al doilea mandat de șef de stat, formulată în/de maniera ce o caracterizează cât se poate de relevant. Pentru că nu-i stau în fire gesturi populiste, pentru nu-și regizează discursurile ca să placă – nici în Găgăuzia, dar nici în fața fanilor garantați în regiunile hașurate fără echivoc în culoarea galbenă a PAS-ului – și de această dată Maia Sandu a pus în ecuație sau în balanță voința colectivă a cetățenilor de a aparține spațiului comunitar al Uniunii Europene versus dorința, naturală sau indusă cu abilitate, de a rămâne priponiți de fosta metropolă, tot mai agresivă și mai nesățioasă. Referendumul național privind viitorul Republicii Moldova este precondiția pe care Maia Sandu o înaintează societății cu prestanța firească, pe care mulți dintre oponenții și adversarii săi încearcă să o imite fără succes. Dar și mai mulți preferă, fără jenă și scrupule, trocul, umilitor și fariseic – voturi în schimbul șipului cu untdelemn. Aici ar fi momentul potrivit să citez din impresiile unui jurnalist străin, care a fost în repetate rânduri la Chișinău și care cunoaște în amănunte viața politică din Republica Moldova. El m-a sunat imediat după ce agențiile de presă au difuzat știrea despre intenția președintei Sandu de a concura pentru un nou mandat. Colegul de breaslă a ținut neapărat să îmi spună, pe un ton oarecum dojenitor, că nu știm a prețui, că “după decenii de abureală politică și manipulări hibride, providența îi oferă Republicii Moldova șansa unui căpitan de navă, care recunoaște cu demnitate și curaj, în fața pasagerilor urcați la bord, că nu le are cum să le promită în continuare o promenadă turistică, la fel cum nu a încercat nici până acum să-i ia cu zăhărelul” (în engleză sweet-talk). Nu am stat să polemizez cu acel coleg de breaslă, mai ales după ce jurnalistul avizat mi-a povestit, în cunoștință de cauză, că în timpul recentului turneu european, președinta Georgiei, Salome Zurabișvili era întrebată, pe șleau, la tot pasul, de ce nu este la fel de ambițioasă ca Maia Sandu, dacă tot speră să vadă convertit VISUL GEORGIAN în VISUL EUROPEAN. Cel care va scrie cândva biografia președintei Maia Sandu (și mi se pare că se întrevăd deja câțiva autori, care adună meticulos material documentar), probabil va trebui să răspundă la întrebarea primordială – când și cum vor fi evadând cetățenii Moldovei postsovietice din visul hipnotic al trecutului ca să-și construiască un viitor durabil?..
Minutul lui Vasile Botnaru- MĂTURA, HÂRLEȚUL ȘI MISTRIA
