Primul candidat la funcția de primar general și-a făcut deja apariția în cutia poștală de la parterul blocului în care locuiesc. Foaia volantă cu portretul pe față și promisiunile mobilizatoare pe verso e tipărită pe hârtie lucioasă la fel ca pliantele magazinului din preajmă care anunță reduceri la tocană de fasole și pește sărat. Designerii politici l-au sfătuit pe candidat să mă tutuiască cerându-mi sprijinul și să-și caligrafieze numele aplicând și iscălitura autentificatoare la poalele tipăriturii. Nu e nevoie de expertiză de grafolog ca să îți dai seama că omul demult nu mai ține pixul în mână și, la fel ca mine, s-a mutat pe tastatura de la telefon și pe cea de la computer. Scrisul de elev din școala primară cu iscălitura timidă mă pun pe gânduri. Nu că mi-ar fi dor de autograful feroce al lui Voronin de pe decretele sale prezidențiale, dar nici de monograma șmecheră a lui Leonid Talmaci de pe bancnote. Dar totuși, unui primar care se declară de alternativă nu i-ar fi de prisos oleacă de înverșunare. Cu măsură, firește, ca să nu se transforme ulterior în tupeu și trufie, după ce/dacă scoate lozul câștigător. Mai ales că se bagă benevol în groapa cu lei. Dovadă sunt cele mai proaspete intervenții ale megaexpertului de la Partidul lor, calibrat să intre în urechea acului cu tot cu barosanele-i cocoașele de care nicidecum nu poate să scape. Sunt curios să văd pe cine-l va băga în cutia mea poștală pe post de candidat. Foile volante din cutiile poștale m-au ajutat mereu să realizez un fel de sondaj. Candidatul care trezea mai multă repulsie era rupt bucățele și aruncat demonstrativ pe jos ca să vadă toată lumea unde îi este locul. Unora li se făcea favoarea să rămână în vraful de facturi și pliante. Eu unul i-am adunat pe toți sârguincios ca să văd mai lesne diferența, ca la femeile care vin de la mare sau de la prășit.
Minutul lui Vasile Botnaru- MAI ÎNTÂI A FOST PROMISIUNEA
