VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Minutul lui Vasile Botnaru- EU TOT CU CARAGIALE VOTEZ

„Cauza dezastrului în care a căzut țara este numai – da, numai, nenorocita politică ce o fac partidele și bărbații noștri de stat, de patruzeci de ani încoace.” La această concluzie dezastruoasă ajunsese Ion Luca Caragiale în luna noiembrie a anului 1907, când a publicat, la București eseul scris la în timpul exilului voluntar la Berlin, unde și-a căutat refugiu. Între acest verdict necruțător și întrebarea mult premergătoare a cetățeanului turmentat (Eu cu cine votez?) din piesa O CRISOAREA PIERDUTĂ, e o distanță de un sfert de veac. Publicul a văzut-o jucată în scenă în luna noiembrie a anului 1884. Suntem în ajunul lui 5 noiembrie 2023, adică la o distanță de aproape 140 de ani, iar cetățeanul tot turmentat rămâne. Îl iau amețelile, exact ca în comedia lui I.L.C. pentru că e zdruncinat, împins, bulversat de intrigi și patimi irelevante, în loc să fie lăsat să judece treaz, lucid pe mâna cui va da banii publici pentru următorii patru ani. De parcă nu am avea în spate decenii de războaie politice și unul adevărat chiar în coaste, cu sute de mii de victime, cu daune ale căror recuperare va înghiți miliarde de dolari și euro. De parcă nu ar sta deasupra noastă pofticiosul căpcăun, care nu renunță la prada dintre Prut și Nistru, jelanie reiterată adineaori, când solul opoziției de la Chișinău s-a dus să-l întrebe, la Soci, dacă are de gând să ne jupoaie pe toți delaolaltă sau selectiv … Deunăzi un petiționar virtual de pe pagina de FB îl întreba pe omul de afaceri și fostul prim-ministru, Ion Sturza, cu cine să voteze la apropiatul scrutin local din Chișinău. Pe cel mai bun la canalizare, apă, trafic, gunoi, a răspuns telegrafic Ion Sturza. Presupun că l-a băgat și mai mult în ceață pe bietul petiționar, care, la fel ca mine, e turmentat de vorbe patetice, pompoase despre aliniere la valori de familiști, despre adeziune la înaltele virtuți coagulante etc. etc. etc. Cum să ne dăm seama cine ar fi în stare, pe bune, să ne scoată din gunoi și ambuteiaje, dacă politicienii radiografiați încă de I.L.C, ne aburesc cu horboțele de cuvinte, care nici măcar nu le aparțin, și ne turmentează cu acuze reciproce de incompetență și impostură? Ca sa le uite în lunea de după scrutin, ștergând locul de muncă cu dosul palmei. Și eu cu cine votez, dragă I.L.Caragiale?

Autor

  • Vasile Botnaru

    Realizatorul și moderatorul emisiunii „Puncte de vedere, Puncte de reper”. Timp de 17 ani a fost șeful Radio Europa Liberă/Radio Libertatea, biroul din Moldova. A studiat jurnalism la Universitatea de Stat din Moldova și la Universitatea Liberă Internațională din Moldova. A fost cotat printre cei mai populari 10 jurnaliști de către Clubul de Presa Chișinău timp de trei ani consecutiv, la mijlocul anilor '90. A fost unul dintre fondatorii (în 1992) a Agenției de știri Basa-Press. A contribuit la lansarea postului de televiziune Pro TV Chișinău. În 2009 a fost decorat cu Ordinul Republicii, cea mai înaltă distincție de stat din Republica Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.