Minutul lui Vasile Botnaru- AȘTEPTÂNDU-L PE GODOT

Oare cum naiba să nu-i dai dreptate lui Putin, în capul căruia s-a cuibărit idea (2005) că cea mai mare catastrofă (geopolitică) a secolului trecut a fost destrămarea URSS? Cum să-l contrazici dacă regimul său autoritar a devenit posibil urmare a acelei descompuneri „catastrofice”? Regimul Putin a ars cu napalm cele mai inofensivi lăstari ai democrației elținiste și a urmat ostentativ itinerarul spre edificarea un stat agresor cu o populație docilă, speriată, încarcerată și autoexilată. Această catastrofă a moștenit-o secolul XXI clocind-o în continuare în lipsa de remedii. Fatală a fost alegerea lui Elțin în favoarea colonelului inodor și insipid, care trebuia să-i asigure intangibilitatea. Dar și mai dezastruoasă a fost eroarea comisă de liderii lumii libere care au considerat că Rusia fardată un pic de Boris Elțin s-a apropiat de modelul democratic de organizare statală mai mult decât Ucraina. Că pretențiile Federației Ruse de a fi succesor de drept al defunctei URSS sunt perfect legitime și i se cuvin toate ecusoanele și privilegiile pe care le-a avut imperiul sovietic în cadrul instituțiilor internaționale. Occidentul a avut impresia eronată că Rusia va fi dascălul cel mai indicat ca să dea lecții de democrație belarușilor, ucrainenilor, georgienilor, armenilor, azerilor. Și nu în ultimul rând moldovenilor cărora din start li s-a pus în gât, cu acordul tacit al Occidentului, o piatră de moară, mai bine zis o ghiulea de tun numai bună să-i înece pe toți delaolaltă în apa Nistrului, sau a Prutului. La alegere. După ce l-a tot răzgâiat, i-a tot iertat mendrele și ifosele, Occidentul nici în al doisprezecelea ceas nu știe cum să-l pună la respect, pentru că Putin doarme cu butonul de la arma nucleară sub pernă. Occidentul continuă să umble ca vulpea în jurul ariciului, în loc să-l rostogolească în hăul cu care amenință lumea liberă. Nici rușii (cetățenii Federației) nu se arată foarte hotărâți să scape de monstrul care îi toacă cu încăpăținare de căpcăun. Poate doar cei întemnițați și autoexilați, ei fiind lipsiți însă de pârghii reale. Cei mai mulți îndură ori se arată indiferenți, în speranța că armata ucraineană va interveni cât de curând posibil cu deznodământul salvator.