Lumina Sfântă a pogorât și în acest an în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Patriarhul Ierusalimului a fost cel care ieșit cu focul sfânt în fața pelerinilor adunați în lăcaș.
De la Ierusalim, Sfânta Lumină va fi transmisă în toate țările ortodoxe. La procesiunea de la Ierusalim au fost și delegațiilor Mitropoliei Moldovei și a Mitropoliei Basarabiei, care spre seară, la Slujba Învierii, vor aduce focul sacru și enoriașilor noștri.
Lumina sfântă coboară în Mormântul lui Iisus Hristos în timpul Vecerniei Mari. Patriarhul Ierusalimului înconjoară Biserica de trei ori, împreună cu câțiva pelerini, după care coboară de unul singur, cu două lumânări stinse, şi se roagă în genunchi.
Se spune că dacă Focul Sfânt se aprinde în Sâmbăta Mare, sfârşitul lumii nu va veni în acel an.
Zeci de mii de pelerini merg, an de an, la Ierusalim, pentru a asista la minune, alături de milioane de telespectatori din întreaga lume.