VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul ucrainean al Apărării ar putea fi înlocuit de Zelenski

Liderul de la Kiev Volodimir Zelenski ar căuta un înlocuitor pentru ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, acesta fiind favorit pentru postul de ambasador al Kievului la Londra, scrie revista ”The New Voice of Ukraine”, citată de hotnews.ro.

Revista face referire la secretarul Comisiei pentru Apărare din Rada ucraineană, Roman Kostenko.

„Noi, ca parlamentari, deținem de asemenea această informație. Ea a fost confirmată. Și nu este prima săptămână când s-a întâmplat asta”, a spus Kostenko, o referință la faptul că și mai devreme în cursul acestui an au apărut zvonuri că Oleksii Reznikov urmează să fie înlocuit din funcție.

Aceste informații au apărut după ce Zelenski l-a demis pe Vadim Prîstaiko, ambasadorul Ucrainei la Londra, după ce acesta a criticat anumite comentarii făcute de președintele ucrainean la adresa guvernului britanic.

Presa ucraineană a scris în luna februarie că Reznikov urmează să fie înlocuit în urma scandalului de corupție în care a fost implicat ministerul apărării în privința achizițiilor de hrană supraevaluate pentru forțele armate.

Un înlocuitor al lui Reznikov ar urma să fie generalul Kirilo Budanov, însă Roman Kostenko afirmă că în privința posibilului înlocuitor al lui Reznikov „am auzit mai puțin despre generalul Kirilo Budanov, în primul și în primul rând fiindcă el nu poate prelua postul ca un soldat aflat în serviciul activ”.

Kostenko amintește de faptul că legislația ucraineană, precum cea din multe țări, prevede că funcția de ministru al apărării poate fi ocupată doar de către un civil, pentru a asigura controlul civil asupra forțelor armate ale țării.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.