„Asemenea declaraţii sunt inacceptabile şi contrazic Carta ONU”, a punctat ministrul român de Externe Bogdan Aurescu.
Ambasadorul Chinei la Paris, Lu Shaye, a fost întrebat vineri, într-un interviu televizat, dacă el consideră că peninsula Crimeea, anexată de Rusia în 2014, face parte din Ucraina, conform dreptului internaţional. „Chiar şi aceste ţări din fosta Uniune Sovietică nu au un statut efectiv, aşa cum spunem noi, conform dreptului internaţional, deoarece nu există un acord internaţional care să concretizeze statutul lor de ţară suverană. Există o istorie aici, în care Crimeea a făcut parte iniţial din Rusia. Hruşciov a fost cel care a oferit Crimeea Ucrainei în perioada Uniunii Sovietice,” a declarat ambasadorul.
Remarcile sale, care pot fi interpretate ca punând la îndoială suveranitatea unor ţări membre ONU, ce s-au recunoscut reciproc, în mod oficial, după dizolvarea Uniunii Sovietice, inclusiv de către Federaţia Rusă, au stârnit reacţii vehemente din partea Ucrainei, a Moldovei şi a ţărilor baltice, foste republici sovietice, dar şi din partea Cehiei, a Franţei şi a şefului diplomaţiei europene, care a spus că speră că nu acesta este punctul de vedere al Beijingului. Potrivit cotidianului Le Monde, ambasadorul Lu Shaye a fost convocat luni la MAE francez.
Autoritățile de la Chişinău, ca şi alte voci din diplomaţia europeană, au transmis că aşteaptă explicaţii oficiale din partea Beijingului.