Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, a anunțat miercuri că Parlamentul Olandei a aprobat poziția favorabilă a acestui stat pentru intrarea României în Schengen.
Poziția Parlamentului olandez era o condiție esențială pentru ca reprezentantul guvernului olandez să poată vota în Consiliul JAI din 8 decembrie pentru aprobarea intrării României în Schengen.
„Salut cu căldură finalizarea astăzi de către Parlamentul olandez a procedurii de aprobare a poziției favorabile a Guvernului Olandei în sprijinul aderării României la Schengen. Dialogul nostru politic intens cu partenerii olandezi a fost fructuos, conducând la un rezultat favorabil”, a scris Aurescu pe Twitter.
I warmly welcome the finalization today by the Dutch🇳🇱 Parliament of the procedure of approving the favorable position of NL Government in support of RO🇷🇴 #Schengen accession. Our close&intense political dialogue with the Dutch partners was fruitful,leading to a favorable result.
— Bogdan Aurescu (@BogdanAurescu) December 7, 2022
România cere oficial vot pentru aderarea la spațiul Schengen în Consiliul JAI
Comisia Europeană a subliniat luni că Bulgaria, România şi Croaţia îndeplinesc „în totalitate toate cerinţele” pentru a fi membre Schengen cu drepturi depline şi se aşteaptă ca toate cele 27 de state membre să dea undă verde, joi, primirii acestora, deși nu există unanimitate. Reamintim că guvernul olandez a dat vineri undă verde intrării României şi Croaţiei în Schengen, dar și-a menținut împotrivirea „fermă” şi „refuză să accepte” ca Bulgaria să adere la spaţiul de liberă circulaţie.
Și Parlamentul Suediei a votat pentru aderarea României la Schengen, în timp ce Austria continuă să se opună.
Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Vom discuta și negocia până în ultimul moment