VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul Parlicov susține că R. Moldova ar putea deveni parte a pieței europene energetice înainte de a fi membră a UE

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, este convins că Republica Moldova va deveni parte a spațiului comunitar, în ceea ce privește piața energetică europeană, chiar mai devreme de aderarea propriu-zisă la UE. Într-un interviu pentru Moldpres, oficialul a spus că, prin intermediul României, s-a reușit reducerea considerabilă a dependenței față de Rusia și se produce în ritm alert interconectarea cu vestul, ceea ce reprezintă o alternativă mult mai viabilă și mai sigură pentru cetățenii moldoveni.

„Pe Bursa Română de Mărfuri, activă la Chișinău prin BRM East Energy, deja se tranzacționează gaze naturale, procurate inclusiv de „Moldovagaz” la prețuri mai mici decât ne oferă contractul cu „Gazprom”. Pe segmentul de energie electrică, avansăm cu construcția interconexiunilor cu România, astfel încât să ne integrăm pe piața europeană de energie” a menționat ministrul Energiei, citat de ziua.md.

Potrivit lui Parlicov, în acest an va fi lansată la Chișinău și OPEM, filiala bursei române de energie, cuplate la piața română și prin aceasta la piața europeană, asta în timp ce, anul trecut, s-a dublat puterea centralelor electrice care produc energie din surse regenerabile.

„În curând, vom lansa licitațiile pentru construcția centralelor mari de regenerabile – 165 MW de parcuri eoliene și fotovoltaice, care vor atrage în economie investiții de aproape 200 mln. euro. În domeniul eficienței energetice, am lucrat la lansarea Fondului de eficiență energetică în sectorul rezidențial, gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă. Acesta va investi în următorii trei ani circa 1,4 miliarde lei în reducerea costurilor energetice pentru aproape 9 mii de locuințe”, a declarat Victor Parlicov.

El a subliniat că зeste 507 mii de metri pătrați de locuințe vor fi supuse renovărilor care vor conduce la economii de energie de până la 40%.

„Avansăm și pe sectorul termoenergetic, în prezent este în curs licitația pentru construcția a două centrale termoelectrice în regim de cogenerare cu motoare eficiente cu ardere internă. Acestea vor contribui și la producerea energiei de echilibrare a sistemului energetic. În paralel, lucrăm la transpunerea legislației europene în sectorul energetic și toate aceste acțiuni au ca obiectiv să devenim o țară neutră din punct de vedere a carbonului către anul 2050, de rând sau chiar înainte de Uniunea Europeană”, a mai menționat ministrul Energiei.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.