VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ministrul Finanțelor: Majorarea salariilor bugetarilor, unul din principalele obiective ale bugetului pentru 2023

Unul din obiectivele principale ale Guvernului la planificarea bugetului pentru anul viitor a fost identificarea resurselor pentru majorarea salariilor în sectorul bugetar cu 1.300 de lei lunar, a declarat Ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, în cadrul emisiunii Puncte de reflecție.

Fondul de salarizare a fost majorat până la 3,7 miliarde de lei, din contul altor cheltuie mai puțin prioritare, care au fost reduse sau amânate pentru vremuri mai bune.

„A fost foarte greu să găsim aceste resurse pentru majorarea salariilor”, a precizat ministrul. „Ne-am fi dorit să alocăm mai multe resurse pentru majorări salariale, dar mai multe resurse nu există”, a adăugat Budianschi.

Potrivit lui, din totalul de 180.000 de persoane angajate în sistemul public, 32.000 au salarii sub 4.000 de lei și peste 60.000 – sub 5.000 de lei. „Vă dați seama cât de mulți oameni avem la nivelul minim al salarizării. Repararea acestei situații și aducerea acestor oameni mai aproape de nivelul mediu de salarizare în sectorul real necesită resurse foarte mari”, a explicat ministrul precizând că ar fi nevoie de circa 10 miliarde de lei. „Noi am încercat să găsim 6 miliarde de lei ca să soluționăm câtuși de puțin problema, dar nu am putut identifica acesți bani”, a mai declarat Budianchi explicând că salarizarea în sectorul public a fost neglijată, din varii motive, timp de mai mulți ani.

Majorarea cu 1.300 de lei a salariilor tuturor angajaților din sectorul bugetar deși pare mică, îi va avantaja totuși pe cei cu salarii foarte joase, explică Budianschi. „La un salariu de 5.000 de lei acești 1.300 este un pas semnificativ”.

„Am avut și o altă opțiune – să majorăm valoarea de referință. În așa caz, cei cu salarii mici de 5.000 de lei ar fi avut o creștere de câteva sute de lei. Iar cei care au salarii de 15.000 sau 20.000 de lei ar fi avut o creștere mai mare. Ținând cont de specificul anului 2023 am decis să mergem pe soluția de a introduce un nou element în sistemul de salarizare acest spor în sumă fixă”, a explicat Dumitru Budianschi.

Economistului Veaceslav Ioniță de la Institutul „Viitorul” spunea anterior într-un comentariu pentru Vocea Basarabiei că salariul din sectorul bugetar ar trebui majorat cel puțin comparativ cu cel din sectorul real, adică cu circa 17%. „Guvernul nu are bani să majoreze tuturor și a decis să facă o majorare în sumă fixă axată mai ales pe cei cu salarii foarte mici. Astfel, pentru cei mai prost plătiți bugetari majorarea va fi peste sau la nivelul ratei inflației din acest an de 30%. Iar pentru cei mai bine plătiți bugetari majorarea poate fi la nivelul de 1-2%”, a explicat economistul. „Această majorare inechitabilă prin mecanismul unei sume fixe este un instrument care se aplică în situații de criză și de lipsă de bani. Le dai la toți, dar mai ales celor nevoiași, aceasta este politica guvernului pentru anul viitor”, a precizat Veaceslav Ioniță.

Pe lângă sporurile salariale, bugetul de stat pentru 2023 include printre alte cheltuieli prioritare: acordarea compensațiilor pentru achitarea facturilor la energie în valoare totală de 5 miliarde de lei; oferirea de alocații celor cu salarii mai mici de 4.000 lei și majorarea cheltuielor pentru alimentarea copiilor și elevilor, în grădinițe și școli.

Bugetul de stat, votat în a doua lectură în Parlament, pe 22 decembrie, prevede un deficit record de peste 18 miliarde de lei și o creștere economică prognozată de 2%. Ministrul finanțelor Dumitru Budianschi a precizat că prognozata creștere economică este una optimistă și că, în realitate, s-ar putea să fie mai redusă dată fiind recesiunea la nivel global și situația regională încă tensionată.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.