VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministrul Bolea îi cheamă joi la discuții pe fermieri, unde să le vorbească despre rezultatele vizitei sale la Bruxelles

Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, îi cheamă pe fermieri, joi, la discuții unde să le vorbească despre rezultatele vizitei demnitarului la Bruxelles. Bolea susține că a a lansat apelul de constituire a Fondului de solidaritate și dezvoltare pentru agricultura din R. Moldova, la care să contribuie țările membre ale UE.

„Știm despre situația grea cu care se confruntă agricultorii noștri. Tocmai de aceea am venit în întâmpinarea solicitărilor lor: am alocat 100 de milioane de lei din Fondul de Intervenție pentru a compensa pierderile suferite, am creat, prin lege, mecanismul de stopare a executării fermierilor aflați în dificultate. Se oferă răgaz de 6 luni pentru renegocierea contractelor cu creditorii și amânarea plăților până la 31 decembrie 2025, căutăm resurse la partenerii europeni prin crearea Fondului de solidaritate și dezvoltare. Continuăm să căutăm soluții durabile pentru fermierii afectați, dar, în același timp, facem apel la dialog”, se arată într-o declarație a ministrului Bolea.

Amintim, ieri, mai mulți agricultori, în special din raioanele Cahul și Cantemir, au protestat față acțiunile statului care, „deși aparent se doresc a fi în folosul agricultorilor, ele nu soluționează nici un sfert din problemele grave cu care se confruntă sectorul agrar din Moldova”.

Absolut toate măsurile adoptate atât de Guvern, cât și de Parlament sunt un rezultat al cerințelor Asociației „Forța Fermierilor”, doar că forma și conținutul lor nu sunt deloc eficiente, susține agricultorii.

„Regulamentul de distribuire a ajutorului de 100 milioane lei, cât și Legea Specială în legătura cu seceta din 2024 au fost elaborate fără agricultori, doar după bunul plac al autorităților. Este foarte important ca societatea să cunoască că Legea votată vineri de Parlament, deși anunță suspendarea pe 6 luni a datoriilor, de această lege doar o mică parte din agricultori, cu aproximație 20%, vor avea aceste datorii suspendate. Iar imediat după expirarea acestui termen și acești agricultori pot fi executați și trimiși în insolvență. Motivul este că în primăvară când expiră termenul de 6 luni agricultorul nu va avea bani să se achite datoriile. Toți agricultorii cred unanim că statul crează condiții ca să falimenteze mai întâi agricultorii care nu cad sub condițiile acestei Legi Speciale, ca după 6 luni să fie falimentați și ceilalți 20%”, se arată în declarația Asociației „Forța Fermierilor”.

În aceste condiții, organizația cere șefului statului să întoarcă legea înapoi în Parlament ca, în regim de urgență, documentul să fie modificat după cerințele Asociației „Forța Fermierilor”.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.