VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, a depus cerere de demisie. Gavrilița: „I-am mulțumit pentru munca și dedicația ei”

Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, și-a depus demisia din funcție. Un anunț în acest sens a fost făcut joi, 8 septembrie, de către prim-ministra Natalia Gavrilița care a menționat că a acceptat cererea de demisiei a ministrei Mediului.

Am acceptat azi demisia ministrei Mediului Iuliana Cantaragiu. I-am mulțumit pentru munca și dedicația ei în acest an în care a fost transformat modul în care e gestionat domeniul mediului în Republica Moldova. Un nou minister, agenții reformate și resetate, noi legi și noi arii protejate, inclusiv Parcul Național Nistrul de Jos, dar și proiecte țintite spre viața mai bună a cetățeanului – proiectul care previne creșterea nejustificată a prețului la lemn de foc, finanțarea stațiilor de epurare, demararea sistemului național de management al deșeurilor – toate au ca beneficiar final fiecare cetățean al Republicii Moldova – sunt doar câteva realizări ale Iulianei Cantaragiu”, menționează prim-ministra Gavrilița.

În 2021, Cantaragiu a fost numită în funcția de ministră al Mediului. În 2019, Iuliana Cantaragiu a fost secretară de stat la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului pe domeniul protecției mediului și resurselor naturale în Guvernul Chicu.

Iuliana Cantaragiu este expertă în elaborarea şi implemetarea proiectelor în cadrul Centrului Național de Mediu. Din 2011 este și membră a Consiliului ONG-urilor de mediu, creat pe lângă Ministerul Mediului și al Consiliul Naţional al ONG. A obținut licența în economie la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Ulterior, a studiat „Parteneriate în domeniul dezvoltării durabile. Politici publice şi domenii de activitate economice durabile pentru ţările din Bazinul Mării Negre” la REC Turcia şi Universitatea Internaţională din Veneţia.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.