VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Juristului

În fiecare an, la data de 19 octombrie, este marcată sărbătoarea profesională „Ziua juristului”. Cu acest prilej, mai mulți reprezentanți ai organelor de justiție din Republica Moldova au venit cu un mesaj de felicitare pentru juriștii din țara noastră.

„A fi jurist nu e doar o profesie, ci și o misiune – aceea de a contribui la edificarea statului de drept și promovarea valorilor democratice. Ziua Juristului  reprezintă un prilej de a recunoaște rolul fiecăruia, indiferent de domeniul de activitate: în sala de judecată, în birourile de avocatură, în administrația publică sau în mediul academic. Aderarea la valorile universale ale statului de drept, transparenței și respectării drepturilor omului, și mai ales integrarea acestor valori în activitatea de zi cu zi în cea mai mare parte depinde de noi juriștii. De calitatea muncii fiecăruia dintre noi – judecători, procurori, avocați, notari, executori judecătorești, administratori autorizați, mediatori, traducători autorizați, experți judiciari, consultanți și funcționari publici – depinde nu doar imaginea în ansamblu a modului de funcționare a justiției în Republicii Moldova, ci și încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Munca fiecărui jurist are un impact profund asupra destinului colectiv al națiunii noastre. Vă transmit aprecierea pentru contribuția pe care o aduceți la dezvoltarea Republicii Moldova”, a scris ministra Justiției pe pagina sa oficială de Facebook.

Și Inspectoratul General al Poliției a venit cu un mesaj de felicitare adresat tuturor juriștilor din Republica Moldova.

Munca voastră este esențială pentru asigurarea respectării legii și menținerea unei societăți bazate pe dreptate și echitate. Apreciem dedicarea și etica de care dați dovadă în fiecare zi. Vă dorim putere, înțelepciune și succes în toate provocările profesionale!”, se arată în mesajul poliției.

Șeful Centrului Național Anticorupție (CNA), Alexandr Pînzari, le-a transmis urări de bine și felicitări tuturor colegilor din breaslă.

Stimați colegi, vă aduc sincere felicitări cu prilejul Zilei Juristului – ziua profesională a celor care și-au ales nobila profesie de a face dreptate oamenilor. Cu acest prilej, vreau să-mi exprim recunoștința pentru dedicația și profesionalismul fiecăruia dintre voi și pentru munca pe care o depuneți în exercitarea atribuțiilor funcționale. Fiți mândri de profesia pe care ați ales-o și de misiunea noastră importantă – de a preveni și combate corupția la toate nivelurile. Vă încurajez să vă faceți munca profesionist, onest și cu determinare, asigurând astfel respectarea principiului egalității tuturor în fața legii”, a scris Șeful CNA, într-o postare pe rețele de socializare.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.