VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Ministerul Economiei: Departamentul Trezoreriei SUA, dispus să acorde R. Moldova asistență tehnică pentru digitalizarea sistemului fiscal

Vicepremierul Dumitru Alaiba a avut marți, 21 martie, la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, o întâlnire cu Jason Orlando, directorul oficiului de asistență tehnică al Departamentului Trezoreriei SUA și Laura Hruby, șefă adjunctă a Misiunii Ambasadei Statelor Unite la Chișinău.

Printre subiectele discutate în cadrul întrevederii a fost și cel ce ține de practica fiscală. Reprezentantul Departamentului Trezoreriei SUA a menționat că există disponibilitatea de a acorda prin cadrul unui program, asistență tehnică țării noastre, pentru digitalizarea întregului sistem fiscal. La acest program se lucrează împreună cu Ministerul Finanțelor și Serviciul Fiscal de Stat și este capabil să transforme sistemul fiscal și de impozitare conform normelor europene și internaționale.

Vicepremierul Dumitru Alaiba a ținut să precizeze că Republica Moldova are nevoie de un sistem de impozitare clar, transparent și echitabil, acestea fiind condițiile favorabile pentru atragerea investițiilor, crearea și susținerea activităților de business. Astfel vor fi combătute practicile comerciale neloiale, ceea ce va încuraja mediul de afaceri să se dezvolte.

În discuții, ministrul Alaiba a reiterat că una din principalele misiuni pe care o are instituția pe care o conduce, pentru anul 2023 este construirea unei relații între stat și mediul de afaceri, bazat pe încredere reciprocă.

Departamentul Trezoreriei SUA are 70 de proiecte în 40 de țări, dintre care unul este dedicat Republicii Moldova și se concentrează pe fortificarea capacităților Serviciului Fiscal de Stat. 

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.